Moscoviţii au fost martorii unei noi premiere: LADA VESTA Cross Concept

De Redactor AE   |  26 August, 2015

Distribuie :

Rușii de la AutoVAZ au prezentat publicului local prototipul unui nou crossover LADA, botezat Lada Vesta Cross Concept. Premiera a avut loc astăzi, 26 august, în cadrul expoziției de Moscow Off-Road Show.

Constructorii susțin că la crearea acestui model au fost utilizate cel puţin 320 de detalii unice, iar pentru lansarea în producţia de serie specialiștii au nevoie de maxim un an. Președintele Companiei AutoVAZ, Bu Andersson, citat de presa rusă, a precizat că există posibilitatea de a începe producerea unei versiuni în serie a SUV-ului Vesta Cross, dar încă nu este cazul să se vorbească despre caracteristicile tehnice ale automobilului sau termenii de construcție a acestuia.

Prezentarea conceptului Vesta Cross are ca scop principal de a testa reacția celor care își doresc un asemenea crossover, pentru a putea dezvolta proiectul mai departe. Este de precizat că prima versiune comercială din familia Lada Vesta, va fi un sedan, fabricarea în serie a căruia va începe în luna septembrie a anului curent.

Automobilul va fi construit pe platformă proprie LADA cu utilizarea mai multor detalii de la companiile auto Renault și Nissan. Modelele din gama Vesta vor fi dotate cu un motor de 1,6 litri, care va dezvolta o putere de 87, 106 și 144 cai putere, cuplate la transmisia manuală sau automată, la alegere.

08c4a7732056316748af557267c5d5b671af52b8

15f6aca1c9949a41ec2335d38f25fbcfccbf8190

29da34826629b65be32ca197eceea3537d8c0ec0

70f0a284434a91aeec37226bfc1e1bce16be8486

861e4ed53be8b22fc2f8225314fb725a67aef292

6781ceea9214a00cd45762db7ce7de32e419f3b5

83000cd45d4c2fc705024d5132b0edadd308841d

bedaa3880aae7059a56e9de584ac42ae0350e67c

d2d1f6ff776a2ad0330473db88ba913de7432667

eb115f80768e45a78eb2e4352d5e3ca8abddc0f0

effa48c0b97ebde27e3156edd9f992018cf8e193

f8120816bfd8f8fd415c8b3377603e1023abb740

sursa: motor.ru

Recomandate:

Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna