Noutăți
Insurance Institute for Highway Safety (IIHS ), sunt cei care de fiecare dată încearcă să zdrobească cele mai noi modele vândute pe piaţa americană. Aceştia trec vehiculele printr-o serie de teste dur
Un bărbat a dat în judecată Petrom-Moldova, pentru a-i repara prejudiciul, după ce a participat la o promoție. Acesta solicită să-i fie acordat premiul mare al promoției, un automobil nou de model For
Italienii de la Maserati, vor scoate pe piaţă un nou model de crossover până în anul 2020. Acesta este al doilea SUV de la producătorul auto italian, care în gama internă se va poziţiona cu o treaptă
Lovitură dură pentru automobiliştii care şi-au înmatriculat maşinile în Bulgaria! Autorităţile bulgare au decis radierea a mai multe maşini din registrul de stat!Despre acest lucru informează antena
Publicaţia coreeană Top Rider, a făcut publice pozele noului crossover BMW X2 cu câteva ore înainte de prezentarea oficială. Modelul urmează să fie comercializat în primăvara anului 2018.Potrivit ce
Compania rusească UAZ, planifică peste două luni să înceapă vânzările SUV-ului UAZ Patriot, pe piaţa din Mexic. Acest anunţ a fost făcut de către agenţia RIA, cu referire la directorul departamentului
JDM, Japanese Domestic Market, este exact acronimul cel mai potrivit pentru acest Subaru WRX STI. Asta deoarece, versiunea S208 Special Edition va fi comercializată doar clienţilor din Japonia.Şi do
Specialiştii atelierului Extreme Tuners au pregătit trei pachete de tuning pentru sportcarul Lamborghini Gallardo. Aceştia promit că vor stoarce din vechiul V10 instalat din uzină 2500, 3500 şi 5000 d
"Ai noştri" tot timpul s-au remarcat cu tot felul de şiretlicuri şi idei care să îi scoată în evidenţă fie să le creeze o nouă imagine în faţa celor din jur. O modalitate sunt suporturile plăcuţelor d
Iniginerii companiei Kawasaki, au finisat proiectarea noului Ninja 400. California Air Resources Board, agenţia guvernamentală din SUA a aprobat bike-ul sport spre comercializare pe piaţa americană.
Autovehiculele de tip hibrid, considerate “prietenoase cu mediul”, produc de patru ori mai mult dioxid de carbon (CO2) în comparație cu specificațiile producătorilor. La această concluzie au ajuns aus
Primarul bucureştean, Gabriela Vrânceanu-Firea, declară că vrea să introducă o taxă de mediu pentru maşinile înmatriculate în capitala României. Această taxă vine în urma supraaglomerării oraşului, în
Audi se ţine de cuvânt şi prezintă oficial noua generaţie al lui A7 Sportback. În premieră, pentru publicul larg, acesta va fi arătat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, care îşi va deschide u
La câteva luni după anunţarea modelului GT430, britanicii de la Lotus, dau lovitura din nou! Aceştia anunţă o versiune deosebită pentru modelul Elise, pe care au numit-o Elise Cup 260. Sportiva care e
Cel mai nou coupe cu chip de Volvo, dar cu inimă proprie, semnat Polestar, are toate actele în regulă ca să poată fi dorit şi cumpărat. Deşi producţia în serie este anunţată pentru anul 2019, purtător
Citroen C4 Cactus a fost modelul care i-a uimit pe toţi prin tehnologia revoluţionară numită Airbumps. Deşi a fost un model care a folosit un design neobişnuit, acesta a fost primit de către public cu
Lada Vesta, este un sedan de producţie rusă care la moment se foloseşte de o popularitate excepţională pe piaţa rusească de automobile. Producătorul "Avto-Vaz" însă, vrea să îl facă şi mai modern, ast
În perioada 20-22 octombrie, adică pe sfârşit de săptămână, Inspectoratul Național de Patrulare a desfășurat un șir de acțiuni întru prevenirea încălcărilor de ordine publică și a accidentelor rutiere
SUV-ul proiectat de britanicii de la Rolls-Royce a fost capturat nu numai odată de fotografii spioni în timpul testelor desfăşurate în diferite colţuri ale lumii. De data aceasta însă, aceştia au reuş
Mercedes-Benz a anunţat un recall masiv în SUA, unde mai puţin de jumătate de milion de vehicule sunt bănuite că ar putea avea probleme cu airbagul. Potrivit institutului NHTSA, acesta se poate activa