Noutăți

Noutăți
Ce zici de o Toyota Supra cu un parcurs de aproape 1.000.000 de kilometri!

Despre longevivitatea maşinilor japoneze circulă mai multe mituri. În unul dintre ele se spune că nu există în lume un automobil mai fiabil decât Toyota. Şi, parţial, mitul poate fi considerat un adev

Redactor AE
Noutăți
Confuzie totală! Până la urmă, RM riscă să fie exclusă din sistemul Carte Verde?!

Problema, sau mai bine zis riscul excluderii din acest sistem, a apărut după ce compania de asigurări Asito a admis tergiversarea plăţilor de despăgubire către Biroul naţional de motoare din Italia, p

Redactor AE
Noutăți
Hummer-ul H1 care i-a aparţinut lui 2PAC a fost vândut cu peste 300.000 de dolari!

Am putea spune că acesta este unul dintre cele mai scumpe exemplare de Hummer vândute vreodată în toată lumea. Şi nu pentru că ar avea careva opţiuni extrem de rare şi nici nu este echipat cu tehnolog

Redactor AE
Noutăți
Porsche Cayenne 2018 renunţă la butoanele hard în favoarea sensorilor tactili

Porsche revine în centrul atenţiei, după ce noul Cayenne a fost surprins recent de către fotografii spioni. Câteva imagini cu acesta au apărut pe site-ul carscoops.com, de unde se pot vedea clar, unel

Redactor AE
Noutăți
S-au scumpit călătoriile cu taxiul! Află care sunt prețurile!

Adio călătoriilor cu taxiul de 25 de lei. Cea mai ieftina călătorie va porni de la 30 de lei. Călătoriile cu taxiul s-au scumpit cu 5 lei. Astfel, prețul unei călătorii în același sector al capitale

Andrei Tabuica
Noutăți
Iată cum arată roata de 1,5 milioane de dolari!

Te-ai fi gîndit vreodată că o roată poate valora 1,5 mln de dolari? Cu sigurnță nu dar află că există așa roți. Singură condiție, să fie plină cu droguri!Isprava aparține unei femei din Dallas, SUA

Andrei Tabuica
Noutăți
Un şofer de Porsche a fost prins la radar cu 250 km/h pe un traseu unde recent a avut loc o tragedie

Polițiștii de Patrulare au surprins ieri, la data de 19 mai, un  conducător auto care circula cu o viteză de peste 250 de km/h, pe traseul Chișinău-Leușeni. Aşa se face că isprava şoferului a fost fix

Redactor AE
Noutăți
GM vrea jante de carbon pentru cele mai performante modele Cadillac, Corvete sau Camaro!

După ce Ford a făcut publică intenţia de a echipa Mustang-ul Shelby GT350R şi Frod GT cu jante fabricate din fibră de carbon, iată că acum, General Motors vine cu un anunţ similar. Purătorii de cuvânt

Redactor AE
Noutăți
Şoferii moldoveni din Italia îşi vor putea schimba permisul de conducere pe unul italian!

Cetăţenii Republicii Moldova vor putea depune actele, în viitorul apropiat, la autorităţile italiene pentru conversiunea permisului de conducere de tipul DL 2015. În acest sens, Executivul a aprobat î

Redactor AE
Noutăți
Volvo aspiră la segmentul compactelor cu două noi concepte!

După ce ne-au ademenit cu vârfurile de gamă XC90, S90 și V90, suedezii de la Volvo se mișcă spre zona entry-level a gamei sale de automobile, acolo unde, a debutat cu două concepte absolut nou. Aceste

Redactor AE
Noutăți
Începând cu anul 2017, maşinile înmatriculate în Moldova vor primi ecusoane noi pentru revizia tehnică!

Despre acest lucru informează redacţia NOI.md. Potrivit portalului moldovenesc de ştiri, în 2017 ar putea fi introdus un nou tip de ecuson pentru testarea tehnică, care nu va mai fi aplicat pe parbriz

Redactor AE
Noutăți
Amendă de până la 20.000 lei sau trei ani de închisoare, dacă agresezi un poliţist!

Ultragierea (jignire, ofensă), opunerea de rezistență sau aplicarea violenței față de funcționarii publici, ar putea fi pedepsită cu o amendă de pînă la 20 de mii de lei sau cu pînă la cinci ani de în

Redactor AE
Noutăți
Maşinile construite în India au ratat testul Global NCAP, acumulând ZERO stele!(VIDEO)

Aparenţele înşeală! Se întâmplă şi în lumea auto, chiar dacă vorbim despre automobilele unui producător de renume mondial. Cum este mai nou, cazul lui Renault, Hyundai sau Suzuki. Astfel, într-o serie

Redactor AE
Noutăți
Rolls-Royce Phantom marchează sfârşitul carierei cu o ediţie specială Zenith Collection

După mai bine de un deceniu de la lansare, Rolls-Royce Phantom se pregăteşte să se retragă în culise, cedând locul unei noi generaţii. Lansat în 2013, Phantom a cunoscut ulterior o mulţime de modifica

Redactor AE
Noutăți
Peste 60 de şoferi prinşi băuţi la volan doar în acest weekend!

Wekeendul trecut, angajații Inspectoratului Național de Patrulare au fost implicați la maxim la toate evenimentele care au avut loc în această perioadă. Aceștia au fost prezenți pe străzi, în curțile

Redactor AE
Noutăți
GHINION: A furat un VAZ pentru a ajunge la "discotecă" dar s-a terminat benzina până la destinaţie!

În jurul dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 7.00, un bărbat din satul Coporani, r-nul Leova  a telefonat la poliție anunțând că i-a fost răpită mașina de model Vaz-2101, parcată chiar în curtea ca

Redactor AE
Noutăți
Americanii se laudă cu o transmisie nouă cu 10 trepte, mai rapidă decât Porsche PDK! (VIDEO)

Îmi amintesc că în urmă cu ceva timp, purtătorii de cuvânt ai companiei producătoare de cutii de viteze, ZF, susţineau într-un glas că nu poate exista o transmisie cu mai multe trepte decât nouă la nu

Redactor AE
Noutăți
Atelierul de Tuning DieselOK vine cu un anunţ important pentru clienţii săi!

Acum nu va mai trebui să mergi la "cineva" pentru reparaţii calitative la maşină! Asta deoarece, cel mai bun specialist în magia resoftării motoarelor este gata oricând să te ajute cu mai mult decât u

Redactor AE
Noutăți
BMW sparge tiparele cu primul motor diesel cu patru turbine produs în serie!

După ce a şocat lumea întreagă cu un propulsor de 3.0 litri diesel, supra-alimentat cu trei turbine, capabil de performanţe uluitoare, BMW a revenit cu o nouă surpriză. Recent bavarezii au dezvăluit o

Redactor AE
Noutăți
Când GPS-ul te duce pe căi nevăzute, te poţi trezi cu peştişorii pe bord )

Cine apelează la sistemul de navigaţie destul de des, ştie deja că acesta mai are prostul obicei de a te ghida pe drumuri greşite, impracticabile, ori şi mai rău, inexistente. Este şi cazul acestei ti

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 463
  5. 464
  6. 465
  7. 466
  8. 467
  9. 468
  10. 469
  11. ...
  12. 803
  13. 804

Trending