Noutăți
Iată că după ce au surprins publicul cu o versiune de lux a modelului XC90, cei de la Volvo au decis să exploreze în continuare segmentul SUV-urilor premium şi au prezentat o nouă interpretare a confo
Locuitorii oraşului Novosibirsk au organizat un protest inedit menit să atragă atenţia autorităţilor. În loc de manifestări violente şi pancarte cu mesaje dure, aceştia au preferat să se exprime cu to
Automobilele înregistrate în alte state sunt preferatele hoţilor. Iar în ultimul timp au început să se înmulţeacă cazurile de furturi de plăcuţe de înmatriculare, pe care apoi le returnează proprietar
Mercedes-Benz a trecut de la zvonuri la fapte reale prezentând noul concept GLC Coupe, viitorul rival al lui BMW X4! Prototipul va putea fi admirat la Salonul Auto de la Shanghai, care îşi va deschide
Au mai rămas zile numărate până la prezentarea noului vârf de gamă BMW Seria 7 iar bavarezii vor să se asigure că toată lumea va afla despre noile tehnologii care vor debuta în premieră. Deşi designul
Se pare că lista de combinaţii de litere, interzise pentru a fi utilizate pe noile plăcuţe de înmatriculare, prezentată chiar de Registru, nu este opozabilă pentru toţi! Aşa se face că în capitală a f
Noul film Fast and Furios 7 a debutat deja pe marele ecrane ale cinematografelor din ţară, iar spectatorii au avut ocazia să urmărească unele dintre cele mai spectaculoase cascadorii cu automobile din
În urmă cu foarte puţin timp, vă spuneam despre faptul că Audi ne pregăteşte un nou concept care are la bază precedentul Prologue Avant, prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Iată că acea zi a ajuns
Proiectat şi dezvoltat în totalitate pentru clienţii din China, noul Audi A6 L e-tron este un model absolut unic. Şi asta pentru că vine cu mai mult spaţiu interior, graţie ampatamentului mărit, dar ş
Chiar dacă au trecut cam 2 ani de zile de la prezentarea conceptului 308 R Concept, francezii nu s-au lăsat descurajaţi şi au prezentat versiunea de serie a celui mai hot hatchback din gama Peugeot. A
Ea este directorul Centrului de dezvoltare a relațiilor familiare „El și Ea”. Se numește Marianna Siverenco și se ocupă, în aspect profesional, de tot ce ține de educația și cultura sexului, măiestria
Volkswagen vine cu o nouă premieră mondială la Salonul Auto de la Shanghai. Germanii vor prezenta versiunea de facelift al sportivei compacte Scirocco GTS.Pe lângă retuşurile aplicate la nivel de ca
Odată cu încălzirea vremii de afară, pe drumurile publice îşi fac apariţia şi primii, cei mai curajoşi dintre motociclişti. Astfel, în această perioadă sporește numărul accidentelor rutiere cu implica
Chinezii lovesc din nou! De data aceasta cu o copie a unui model foarte popular în Europa şi anume Volkswagen Passat. Dongfeng Number One, aşa cum a fost botezat sedanul, reprezintă un mix de idei de
Pentru prima oară în istoria producătorului bavarez de automobile, BMW a decis să prezinte noul model BMW Seria 7, cunoscut şi sub codul de caroserie G11, unui public foarte şi foarte restrâns. Mai mu
În seara de marţi, 14 aprilie, la orele 21:06, unitatea de pompierii din capitală a fost alertată de un apel parvenit de la agenţii de pază ai centrului comercial MallDova, din str Arborilor 21, care
Prima parte a titlului interviului cu stilata și eleganta Drăgălina Goncearenco are doar parțial tangențe cu filmul de succes cu același nume. Da, a făcut dreptul, s-a făcut avocat, dar nu merge în in
Un incident mai puţin obişnuit a avut loc în parcarea subterană a centrului comercial MallDova. Un Porsche Boxster de generaţia a doua a luat foc iar agenţii de pază au alertat în timp scurt pompierii
Este un lucru bine cunoscut, faptul că în perioada sărbătorilor de Paşti, numărul accidentelor rutiere creşte brusc, iar odată cu ele şi numărul victimelor implicate în aceste accidente. Cauzele rămân
Fermierii anunță că vor bloca astăzi, timp de o oră, toate traseele de importanță națională, în semn de protest față de politicile guvernamentale în domeniul agricol. Președintele asociației UniAgroPr