Nu ai bani de noul E-Class 2017? Ia-ţi măcar consola, direct de pe EBAY!

De Redactor AE   |  3 Ianuarie, 2016

Distribuie :

Noua generaţie a lui Mercedes-Benz E-Class abia aşteaptă să fie prezentată la Salonul Auto de la Detroit, însă pe internet poţi găsi deja piese şi accesorii pentru acesta. Iată şi un caz proaspăt, în care cineva a scos la vânzare panoul de bord al noului model!

Instrumentele de bord ilustrate aici, par să fi provenit de pe o versiune mai "săracă" a noului E-Class, aşa cum pe modelul de top Mercedes a preferat să recreeze, în alte dimensiuni, panoul limuzinei sale S-Class. Vedem aşadar cadrane simple, cu ace pentru vitezometru şi turometru dar şi un display micuţ între acestea. Consola prevede un spaţiu adăugător şi pentru display-ul sistemului de infotainment însă din ce puteţi observa, acesta lipseşte.

Nu putem şti cine este vânzătorul şi cum a dobândit piesele, însă putem spune cu siguranţă că acesta are mari aşteptări de la fanii mărcii germane, fiind convis că cei din urmă se vor grăbi să achiziţioneze panoul cu instrumente. Despre acest lucru ne vorbeşte şi faptul că vânzătorul nu a indicat un preţ fix, ci speră să obţină cât mai mult în cadrul unei licitaţii.

Deocamdată însă, ofertele nu par să-l năvălească, doar două persoane s-au arătat interesate iar preţul maxim oferit este de 30 de euro!

wcf-2016-mercedes-e-class-base-model-dashboard-panel-2016-mercedes-e-class-base-model-dash

Recomandate:

Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna