Nu e chiar cea din Fast and Furios, dar e o replică bună. Iată cu cât se vinde Toyota Supra!

De Pavel   |  10 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Celebrul sequel Fast & Furious a oferit entuziaştilor auto un şir întreg de maşini pe care să le admire şi să le dorească. Începând cu Volkswagen Jeta şi terminând cu Nissan GT-R, absolut toate maşinile eroilor principali, aveau o armată de admiratori.

Coupe-ul Toyota Supra era apreciat printre rândurile iubitorilor de automobile şi până la debutul cinematografic, însă după ce a jucat rolul principal în Fast & Furious acesta a devenit cu adevărat viral, în jurul maşinii creându-se o întreagă cultură.

Ei bine dacă eşti şi tu unul dintre acei fani înrăiţi care visează să deţină legendarul Toyota Supra, ar trebui să ştii că una din multele replici ale sportivei, este de vânzare. Aceasta a fost adusă din Marea Britanie şi la moment este scoasă la vânzare în România. Proprietarul actual cere 10.000 de euro, preţ fix şi indiscutabil.

Mai jos vă prezentăm fotografiile sportivei care îşi caută un stăpân nou, iar în comentarii aşteptăm să ne spui dacă îşi merită banii.

 

Recomandate:

Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna