O femeie de 103 ani a fost prinsă noaptea, la volan, fără permis de conducere. Pleca la prieteni

De Inna   |  15 Martie, 2024

Distribuie :

Incidentul s-a întâmplat în nordul Italiei, în apropiere de Ferrara. Potrivit informațiilor din comunicat, oferit de carabinierii italieni, femeia conducea în plină noapte, fără asigurare și cu permis de conducere expirat. Potrivit carabinierilor, femeia ar fi mărturisit că „se ducea să se întâlnească cu niște prieteni”. 

Odată ce verificau vehiculul, reprezentații legii au rămas surprinși când au descoperit anul naşterii şoferiţei: 1920, adică în vârstă de mai bine de 103 ani, dar în continuare capabilă să urce în maşină şi să conducă până la Bondeno, pentru a se întâlni cu prieteni, potrivit comunicatului. 

Șoferița de 103 ani era dezorientată, odată ce continua să meargă pe aceleași străzi. Drept consecință, bătrâna a fost amendată și condusă acasă. Adevărat este că femeia nu s-a resemnat după această întâmplare și a declarat că își va procura o Vespa sau un scuter. Iar până atunci, va pleca la prieteni cu bicicleta. 

Această întâmplare a provocat interes pentru primarul din Ferrara, Alan Fabbri, el fiind originar din Bondeno

„I-aș da lui Giose mai degrabă o medalie decât o amendă. Să ai o asemenea forță interioară nu este un lucru obișnuit și îmi dă speranțe cu privire la propria mea bătrânețe!”, a scris oficialul pe Facebook.

Reamintim că în Italia, potrivit legii, începând cu vârsta de 80 de ani, conducătorii auto trebuie să efectueze o vizită medicală la fiecare doi ani pentru a-și reînnoi permisul de conducere.

Recomandate:

România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna