Poliția anunță că a documentat 180 de motocicliști în stare de ebrietate, iar 430 de motocilete au fost duse la parcarea specializată!

De Pavel   |  21 Iulie, 2020

Distribuie :

În perioada 1 mai – 20 iulie, pe tot teritoriul țării s-au întreprins măsuri de contracarare a evenimentelor rutiere negative cu implicarea transportului moto, în scopul disciplinării și responsabilizării conducătorilor de motociclete. În acest timp, ofițerii INSP al IGP au depistat 180 de șoferi moto în stare de ebrietate, iar peste 430 de motociclete au fost ridicate la parcarea specializată.

În ultimele 6 luni, în țară s-au înregistrat 109 de accidente cu implicarea motocicletelor. În rezultatul acestora, 9 persoane au decedat, iar 106 s-au ales cu traumatisme grave.

Oamenii legii reamintesc că, de la 13 mai 2020 a intrat în vigoare noile modificări a Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea permisului de conducere și condițiile de admitere la traficul rutier. Astfel, au fost stabilite condiţii noi de examinare şi documentare cu permis de conducere pentru subcategoria AM (moped, şi anume, vehicule cu două sau trei roţi, ce dezvoltă o viteză maximă ce nu depăşeşte 45 km/h (cu excepţia celor ce dezvoltă o viteză mai mică sau egală cu 25 km/h), dotate cu motor cu ardere internă, cu capacitatea cilindrică ce nu depășește 50 cm3 şi o putere care nu depăşeşte 4kW,), și anume:
- înscrierea în permisul de conducere moldovenesc a subcategoriei AM (moped);
- condițiile de vârstă de 16 ani pentru admiterea la examen și documentarea cu permis de conduce valabil pentru conducere autovehiculelor din subcategoria AM (moped).

Totodată, a fost modificat Regulamentul cu privire la permisul de conducere, organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea permisului de conducere și condițiile de admitere la traficul rutier, aprobat prin Hotărârea Guvernului, prin care este obligatorie înscrierea în permisul de conducere moldovenesc a subcategoriei AM (moped).

Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP atenționează șoferii ca înainte de a urca la ghidonul motocicletelor să posede permis de conducere, să verifice starea tehnică a unităților de transport, să se echipeze corespunzător și să evite deplasările, dacă au consumat alcool.

x
x

 

Recomandate:

Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e - Photo
Noutăți
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e

Honda își consolidează prezența în segmentul electric cu un nou concept urban, denumit Super EV, care va fi dezvăluit oficial în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood, unul di

Inna
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură - Photo
Sociale
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură

Primăria municipiului Chișinău anunță noi restricții de circulație în contextul executării unor lucrări majore de modernizare a infrastructurii rutiere și edilitare. În lunile iunie și iul

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S

Porsche continuă să redefinească performanța în segmentul electric prin noul Taycan Turbo GT, care a doborât recent un record important la Road Atlanta. Modelul 100% electric a parcurs tur

Inna