Polițiștii confuzi, au pornit vânătoarea după mașini modificate!

De Redactor AE   |  21 Mai, 2020

Distribuie :

Se pare că MAI-ul și INSP-ul, de comun cu SPIA au nevoie urgent de un specialist în automobile. Le recomandăm să nu mai deschidă TV8-ul că în curând vor aresta și mașinile de taxi care au vreun eleron instalat pe ele.

Din surse demne de încredere am aflat că polițiștii și-ar fi făcut o listă de automobile și numere de înmatriculare, pe care să îi verifice cât mai des și să îi streseze frecvent, fiind bănuiți de, atenție (!) participare sau/și organizare de curse ilegale.

Lista dată include mașini modificate, mai mult sau mai puțin, însă este greu de zis dacă polițiștii au și probe pertinente cu privire la participația acestor automobiliști la ceea ce numesc ei curse ilegale, sau doar încearcă să intimideze șoferii.

Indiferent de probe, se pare că în vizorul autorităților vor fi cam toate automobilele care se remarcă măcar cumva, față de una stock. Înarmați cu ”profesionalism”, recent, polițiștii le-au făcut o vizită automobiliștilor adunați pe la benzinăriile din capitală unde au împărțit și câteva amenzi.

Acțiunea glorioasă a fost descrisă pe pagina de Facebook a INSP iar site-urile loiale s-au grăbit să distribuie postarea. Contactați personal, unii șoferi susțin că au fost agresați de polițiști care au admis un șir de abateri de la procedură, iar procesele verbale vor putea fi contestate, așa cum încalcă legislația!

”Intențiile unor grupuri de șoferi de a participa la curse ilegale, curmate de polițiștii INSP”...

Menționăm că, Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP, va intensifica măsurile de documentare a șoferilor „iubitori” de viteză, iar toți cei depistați vor fi sancționați, fără nicio abatere de la lege.

Recomandate:

Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna