Porsche 911 Carrera facelift se prezintă cu puţin timp înaintea premierei oficiale de la Frankfrut

De Redactor AE   |  7 Septembrie, 2015

Distribuie :

Porsche 911 Carrera a ajuns la o nouă etapă de viaţă. Asta după ce designerii şi inginerii de la Stuttgart au decis de comun acord că este timpul pentru o reîmprospătare a sportivei germane. 

Versiunea de facelift este trădată de noile blocuri optice pe faţă, care sunt acum dotate cu lumini de zi în patru puncte. Acestea guvernează deasupra barei de protecţie redesenate şi servesc drept un preview pentru ceea ce urmează. Noul 911 Carrera a beneficiat de un set de jante noi, mâinerele portierelor restilizate şi o formă diferită pentru grila spate, cu dungi verticale şi nu orizontale, iar la o analiză mai amănunţită, veţi observa că şi stopurile spate vin cu ceva nou.

Viitorii clienţi ai lui 911 Carrera sunt invitaţi să utilizezecu încredere noul sistem Porsche Communication Management System (PCM) care poate fi operat prin intermediul display-ului cu funcţia touch-screen şi o diagonală de 7 inch, serviciul Apple CarPlay dar şi sistemul de navigare "real-time", ce include în remieră softuri ca Google Earth şi Google Streetview. Iar în consola centrală a fost modelat un suport special dedicat telefonului tău care prevede adiţional şi un încărcător pentru baterii.

La nivel de gadgeturi, Porsche 911 Carrera facelift se poate lăuda cu un sistem de Cruise Control adaptiv ce include noi funcţii foarte utile cum ar fi frânarea automată dacă se depăşeşte limita de viteză prestabilită, sistemul lane-asist şi sistemul de frânare de urgenţă după accident. Se anunţă un update şi pentru pachetul Sport Chrono în forma unui volan sport redesenat şi dotat cu un selector rotativ pentru cele patru moduri de operare  “Normal”, “Sport”, “Sport Plus” şi “Individual”.

În ce priveşte motoarele aflaţi că unitatea de 3.0 litri în şase cilindri boxer dezvoltă acum 370 de cai putere şi 450 Nm în caroseria lui Carrera şi 420 de CP şi 500 Nm dacă este instalat într-un Carrera S. Iar dacă cel din urmă beneficiază de transmisia PDK şi Sport Chrono Package atunci garantat aveţi un automobil care poate rupe aderenţa cu asfaltul într-un sprint de la zero la prima sută în numai 3.9 secunde, iar cu pedala la podea viteza maximă urcă până la 308 km/h.

222871936995976478

641538377798511208

995731023614353865

10719786371454617935

1158048522634456381

17773355761187544561

19460175121160012676

19966557871953370006

4687091221769276545

9127518441730697522

 

Recomandate:

Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna