Primarul Ceban critică ”coridorul verde” al deputaților deși îl folosea anterior mai des decât alți demnitari!

De Pavel   |  17 Decembrie, 2021

Distribuie :

Recent, în cadrul unui briefing de presă, Primarul capitalei, Ion Ceban, a acuzat mai mulți demnitari și funcționari de stat pentru că ar solicita zilnic „coridorul verde” pentru a se deplasa prin Chișinău. Potrivit lui, doar într-o zi au fost înregistrate 47 de solicitări de acest tip. 

Ei vor coridor verde, pentru că rânza lor nu vrea să aștepte în ambuteiaj. Într-o singură zi, „oamenii buni”, funcționărași de tot felul, au făcut 47 de solicitări ca să li se creeze confort, ca ei să ajungă, mititeii, înaintea tuturor. Adică, semafoarele erau reglate pentru cineva, iar pentru ca să revină la normal, era nevoie de patru minute. E vorba de 47 de ori într-o singură zi ca acești prinți, prințese, regine, regi ai R. Moldova să se miște în Chișinău așa cum vor ei. S-au blocat artere importante, bulevarde etc”, a declarat Ceban.

Edilul spune că în cazul în care este asigurat ”coridorul verde”, semaforul păstrează culoarea verde timp de patru minute. 

În același timp, surse demne de încredere din cadrul Inspectoratului General al Poliției au declarat pentru AutoExpert.md că, de fapt ceea despre ce ne spune Ceban se numește ”Program” și acesta nu durează 4 minute, ci exact atât timp cât e acționată comanda ”Program”. Mai mult decât atât, prin publicarea listei cu străzile unde au fost solicitate semafoarele, acesta divulgă informația cu caracter secret pentru că în acea descifrare se găsesc și rutele celor trei persoane protejate de stat, lucru care prezintă un risc mare pentru siguranța acestora.

Aceleași surse ne-au mai informat că atunci când Ion Ceban avea mandatul de deputat, în perioada 9 martie 2019 – 14 noiembrie 2019, nu s-a rușinat să folosească același ”coridor verde”, ca și restul colegilor săi din partid, care l-au folosit mai des decât reprezentanții altor partide din Parlament. 

 

Recomandate:

GM și Hyundai unesc forțele. 5 modele noi și un vehicul electric comercial, pregătite pentru 2028 - Photo
Noutăți
GM și Hyundai unesc forțele. 5 modele noi și un vehicul electric comercial, pregătite pentru 2028

General Motors și Hyundai au anunțat un parteneriat strategic de amploare, vizând dezvoltarea a cinci noi vehicule, într-o mișcare menită să reducă costurile de producție și să contracarez

Inna
Pe str. Calea Orheiului va fi restricționat traficul rutier! Măsura va fi valabilă până pe 20 august - Photo
Sociale
Pe str. Calea Orheiului va fi restricționat traficul rutier! Măsura va fi valabilă până pe 20 august

Pe strada Calea Orheiului vor fi executate lucrări de amenajare, în baza unei dispoziții emise de primăria capitalei. În acest sens, Poliția informează despre restricționarea traficului ru

Inna
Accident fatal pe str. Liviu Deleanu. Un motociclist a decedat la fața locului - Photo
Accidente
Accident fatal pe str. Liviu Deleanu. Un motociclist a decedat la fața locului

Un motociclist a decedat în urma unui accident rutier, care a avut loc pe str. Liviu Deleanu din capitală. Potrivit oamenilor legii, un alt șofer nu s-ar fi asigurat în timp ce efectua man

Inna
Probleme la cutia de viteze. Dacia și Renault recheamă peste 155.000 de mașini hibride - Photo
Noutăți
Probleme la cutia de viteze. Dacia și Renault recheamă peste 155.000 de mașini hibride

Dacia și Renault au lansat o amplă campanie de rechemare în service, vizând modele echipate cu motorul hibrid de 1.6 litri, din cauza unei potențiale defecțiuni la cutia de viteze.Sunt

Inna
Bugatti a prezentat oficial Brouillard, un hypercar exclusivist realizat într-un singur exemplar - Photo
Noutăți
Bugatti a prezentat oficial Brouillard, un hypercar exclusivist realizat într-un singur exemplar

Bugatti a prezentat oficial Brouillard, un hypercar exclusivist realizat într-un singur exemplar, marcând debutul noii divizii de personalizare Programme Solitaire. Această ramură se difer

Inna
Infiniti pregătește trei SUV-uri spectaculoase. De la off-road extrem, la performanțe de circuit - Photo
Noutăți
Infiniti pregătește trei SUV-uri spectaculoase. De la off-road extrem, la performanțe de circuit

Infiniti a publicat primele imagini oficiale cu trei concepte, toate din segmentul SUV, care își vor face debutul mondial la evenimentul Monterey Car Week. Modelele sunt inspirate din actua

Inna