Rolls-Royce renunţă la Cullinan. SUV-ul de lux va purta un alt nume

De Redactor AE   |  4 Decembrie, 2017

Distribuie :

Cel mai luxos şi totodată primul SUV produs sub insigna Rolls-Royce, este tot mai aproape de ziua lansării. Iar dacă până acum se credea că "vehiculul cu garda la sol mărită" (aşa cum l-au numit britanicii, făcând abstracţie de la noţiunea de SUV), va fi numit Cullinan, iată că astăzi aflăm că va purta un alt nume.

Ce-i drept, Hal Serudin, directorul responsabil al diviziei Asia-Pacific, a evitat să pronunţe denumirea oficială a modelului, limitându-se la a spune că mai multe detalii vor fi clare abia începând cu anul 2018. Între timp însă, maşina este testată la greu, în cele mai variate condiţii, inclusiv şi pe circuitul de la Nurburgring, unde a fost surprinsă nu o singură dată.

Rivalul lui Bentley Bentayga, Range Rover SVAutobiography şi chiar Lamborghini Urus, după părerea unora, va debuta anul viitor, într-o configuraţie care nu mai este deja un secret pentru nimeni. SUV-ul de lux va fi construit pe noua platformă a celor de la BMW, CLAR şi va prelua în mare parte garnitura tehnică şi tehnologiile noului Phantom.

Tot aici intră şi unitatea V12 de 6.75 litri, care la moment putem spune că este cel mai voluminos propulsor din acest segment, dar nu şi cel mai potent. Acesta dezvoltă 571 PS (563 CP) şi 900 Nm de cuplu motor, însă în caroseria noului model Rolls-Royce, aceste cifre ar putea varia uşor.

Recomandate:

O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna