Sâmbătă, 2 Aprilie, eşti aşteptat la prima etapă a Campionatului de Autoslalom 2016!

De Redactor AE | 30 Martie, 2016
Prima etapă din cele cinci anunţate anul acesta în Campionatul de Autoslalom, va avea loc chiar săptămâna aceasta, în data de doi aprilie. Împătimiţii de motoare şi pasionaţii sportului auto sunt aşteptaţi cu mare drag începând cu ora 10:00 în parcarea METRO 2, Botanica, unde se va desfăşura cursa.
Iar dacă eşti tentat să îţi pui la încercare calităţile de pilot auto, ori simplu, vrei să experimentezi pe pielea proprie ce înseamnă Slalomul Auto, atunci află că totul este mai simplu decât ţi-ai imaginat. Întâi de toate, pentru a participa în Campionatul Național de Autoslalom ai nevoie de un automobil, dar pe lângă el mai ai nevoie de niște lucruri esențiale care țin la securitatea participanților și spectatorilor. Mai jos sunt cele mai importante puncte la care trebuie să atragi atenție ca să fii admis de Comisia Tehnică.
- Licență FARM
- Certificare Medicală
- Automobil de stradă
- Cască omologată
- Combinezon (costum de protecţie anti-incendiu) omologat
- Extinctor