Se așteaptă scumpiri noi! O călătorie cu microbuzul prin Chișinău, ar putea costa DUBLU!

De Pavel   |  9 Ianuarie, 2020

Distribuie :

Ne așteaptă un nou val de scumpiri a prețului unei călătorii cu transportul public! De această dată, este vorba despre administratorii microbuzelor din Chișinău, care vor să solicite de la autorităși dublarea tarifului!

În această ordine de idei, un bilet de călătorie ar putea ajunge la prețul de șase lei. Informaţia a fost confirmată de către unul dintre administratorii de rută, Veaceslav Găină. 

Potrivit acestuia, în cel mai apropiat timp, urmează ă fie depusă o solicitare în acest sens. Găină a mai menţionat că au fost făcute calcule care arată că o călătorie costă de fapt, în medie, zece lei. Tariful se stabilește în mod normal de Consiliul Municipal Chişinău. Astfel, la următoarea şedinţă a consiliului, programată pentru luna viitoare, când cel mai probabil va fi discutat acest subiect.

Conform transportatorilor, ultima scumpire a tarifului pentru călătoriile cu transportul public, în capitală, a avut loc în 2006.

Recomandate:

Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna