Și-a incendiat mașina, ca să nu i-o sechestreze polițiștii!

De Redactor AE   |  12 Decembrie, 2019

Distribuie :

Incidentul a avut loc astăzi, în sudul țării, la Cahul, unde un șofer prins beat a decis să nu își lase mașina pe mâna polițiștilor. Cum? I-a dat foc!

Potrivit site-ului deschide.md, șoferul a fost testat cu alcotesterul Drager, iar rezultatele au arătat că acesta se afla în stare de ebrietate. Oamenii legii i-au adus la cunoștință faptul că mașina este arestată și urmează să fie tractată la o parcare specializată din Cahul. 

Bărbatul, în dezacord cu decizia polițiștii și în semne de protest și-a incendiat automobilul. Incendiul a fost localizat în scurt timp, dar caroseria oricum a avut de suferit.

Polițiștii vor continua documentarea cazului, iar șoferul riscă să fie cercetat penal și privat de dreptul de a mai urca la volan.


Recomandate:

Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna