Știai de Eisenhauer? Camionul misterios din secolul XX cu două motoare și cinci axe!

Volumul crescut brusc al transportului de mărfuri civile după cel De-al Doilea Război Mondial a necesitat noi soluții. Camioanele cu tonaj redus nu mai făceau față volumului de muncă. Cap-tractoarele cu semiremorci existau deja de câțiva zeci de ani, însă motoarele nu aveau puterea necesară, iar viteza mică cu care se deplasau și manevrabilitatea nesatisfăcătoare, le făceau aproape inutile.

Era nevoie de ceva nou! Atunci cei mai buni ingineri ai producătorilor auto de top s-au apucat de treabă, dar și ateliere necunoscute printre care și Eisenhower Mfg, specializată în producția autospecialelor la comandă, în loturi mici.

Mașina pe care au creat-o pe bună dreptate pretinde a fi numită una dintre cele mai neobișnuite și complexe camioane din lume, din prima jumătate a secolului XX. La fel poate inclusă și în clasamentul celor mai misterioase și puțin cunoscute camioane. Nu se știe exact câte exemplare au fost asamblate, însă cunoaștem că dezvoltarea modelului a demarat în 1946, iar ultimul camion a coborât de pe banda rulantă a uzinei în 1956.

Cei de la Eisenhauer au decis să facă un camion de dimensiuni enorme și o putere nemaipomenită, care ar depăși din punct de vedere tehnic toate camioanele de pe atunci și ar fi capabil să transporte 20 de tone de marfă.

Puterea unui motor nu era suficientă, din acest motiv inginerii au instalat două propulsoare, care funcționau separat! Fiecare transmitea puterea prin propria cutie spre axele de conducere. În total, camionul era echipat cu cinci punți, prima și a doua erau rezervate direcției, a treia era unită la primul motor, iar a cincea la al doilea motor cu funcția de a putea vira.

Motoarele în șase cilindri în linie erau produse de Chevrolet și erau capabile de câte 93 de cai putere fiecare. Prima unitate era instalată sub capota camionului, ia al doilea motor se ridica în spatele primului, aproape să intre în cabină. Acest lucru a necesitat o construcție specială a habitaclului, unde podeaua integra un tunel uriaș pe mijloc.

Controlul carburatoarelor și ambreiajului erau sincronizate, însă treptele fiecărei cutii erau schimbate separat. Acest lucru era făcut din considerente de economie. În unele cazuri camionul se descurca și cu un motor, iar în cazul în care unul se defecta, vehiculul putea rula cu celălalt. Suspensia la fel era unică, folosea foi de arc, punți rigide și peste 100 de puncte care necesitau o lubrifiere sistematică.

Prototipul final a fost demonstrat în timpul testelor, între timp o echipă de ingineri identificau punctele slabe ale mașinăriei. Constructorul a plătit mult ziarelor pentru o campanie mare de promovare, sperând că camionul super complex și scump, chiar își va găsi clienții. 

Totuși, un aventurier a fost într-adevăr găsit. Numele lui era Eddie Fisher, care a comandat cinci camioane Eisenhauer cu două motoare modernizate pentru compania sa de transport.

Pe parcursul modernizării, a fost îmbunătățit aproape tot. În locul cutiilor manuale, au fost instalate transmisii hidromecanice, ceea ce a ușurat foarte mult viața șoferului. A treia axă putea să vireze la un unghi mic ca și a cincea, cu posibilitatea de a putea fi fixată în orice poziție.

x

x

x

 

În afară de Fischer, câteva vehicule au fost comandate de armata americană, văzând în ele un șasiu bun pentru vehiculele destinate alimentării de pe aerodromuri. Armata nu era mulțumită de raza mare de virare, astfel că alte comenzi nu au mai urmat. Din păcate nu au existat nici versiuni civile, astfel că la scurt timp proiectul a fost închis.

În prezent nu se cunoaște despre existența vreo unui exemlar, dar cine știe, poate într-o zi, cineva va găsi un vechi Eisenhauer într-un hambar abandonat.