Succesorul lui BMW X4 a fost văzut demascat!

De Redactor AE   |  28 August, 2017

Distribuie :

După BMW X3, germanii au pus pe roate şi dezvoltarea unui succesor pentru coupe-ul X4. Iar dacă primul a fost dezvăluit oficial, atunci cel din urmă tocmai s-a dat de gol fiind văzut de fotografii spioni.

Din primile surse vă putem spune că BMW X4 va purta codul de nume G02 şi la fel ca şi generaţia precedentă, este puternic influenţat de modelul X3. Ce-i drept, acest lucru se poate remarca mai mult la partea frontală, nu şi în spate, unde coupe-ul seamănă preeaaa mult cu gama Mercedes, având blocurile optice subţiri şi alungite.

O surpriză plăcută este faptul că X4, va fi disponibil în versiunea M40d, despre acest lucru ne vorbesc inscripţiile de maşină, dar şi elementele aerodinamice din laboratorul M Performance. Pentru cine nu este familiarizat cu nomenclatura BMW, aflaţi că aceste simboluri denotă instalarea unui propulsor diesel sub capotă, cu un volum de 3.0 litri şi cu cel puţin trei turbine, pentru un total de peste 300 CP.

Aceeaşi unitatea cu şase cilindri în linie, instalată sub capotă lui M550d în caroseria F10 şi X5 M50d (sau X6) pune pe roţi circa 381 PS (375 CP) şi 740 Nm de cuplu motor. Însă pentru a evita canibalismul între modelele gamei BMW, cel mai probabil că pentru X3 şi X4 aceste cifre vor coborî uşor sub pragul maxim.

Dacă va fi aşa sau nu, rămâne de aflat, când BMW îşi va prezenta oficial odrasla. Sperăm că acest lucru să se întâmple cât mai curând.

 

Recomandate:

Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna