Supercaruri hibride

De AutoExpert   |  24 Mai, 2012

Distribuie :

Supercaruri hibride

Există o vorbă conform căreia competiția duce la performanță. Este adevărat tuturor ne place să deținem puterea și să fim lideri în ceea ce facem, însă fără un competitor pe măsură șansele de a progresa eficient tind spre zero. Iar cei de la Porsche cu siguranță știu asta.

Nu de mult, ai citit aici despre 918 Spyder, cea mai recentă realizare a grupului din Stuttgart. Un supercar hibrid care va vedea lumina zilei cândva prin 2014. Ce ar trebui să afle împătimiții de supercaruri eco este că, până când 918 Spyder va apărea pe piață, alte două mari mărci vor face deja cunoștință cu saloanele auto. Și, la fel ca într-un banc rasist, cele trei personaje sunt: un englez, un italian și un neamț. Toate hibride, bineînțeles.

Începem așadar cu McLaren. MP4-12C a fost cel care, anul trecut, a reușit revitalizarea britanicilor, însă următorul supercar va fi un urmaș al lui F1, cel care următorul an împlinește venerabila vârstă de 10 ani. Botezat P12, supercarul hibrid pare, din primele imagini, să semene destul de bine cu mult mai cunoscutul MP4-12C. Există totuși și diferențe, în mare parte la compoziția caroseriei, carbonul urmând să împacheteze în totalitate performanțele ecologistului. De asemenea P12 va fi ceva mai lat, iar ca elemente de design, se poate observa cu ușurință o capotă cu sculpturi mai accentuate și o aerisirecam ciudată pe plafon.

Având 800 CP, cu 100 CP mai mult decât 918 Spyder, P12 ajunge la 100 km/h în 3 secunde, iar acul vitezometrului se oprește undeva la 330 km/h. Astfel, dacă aceste estimări sunt adevărate, se poate spune că supercarul hibrid, care urmează să apară la începutul anului viitor, îl va lăsa în urmă pe 918 Spyder. Singurul capitol la care neamțul va avea un avans ar putea fi cel financiar, urmând să fie, conform preconizărilor, cu aproape 80.000 euro mai ieftin (664.000 euro – 918 Spyder; 745.000 euro – P12).

Însă nu putem vorbi de supercaruri fără să nu-l aducem în discuție și pe Ferrari. La fel ca și în cazul celor de la McLaren și Ferrari pregătește succesorul unui model care a făcut istorie. Enzo a văzut primul lui salon în 2002 iar acum, la un deceniu distanță, se pare că va preda ștafeta unui nou model. Noul Enzo (îi vom spune așa pentru că deocamdată nu i s-a dat un alt nume) nu va fi doar cel mai economic Ferrari, ci și cel mai rapid. Berlinetta nu trebuie să se simtă jignită însă, pentru că își are aportul în performanțele hibridului, împrumutându-i motorul V12 de 6,3 litri, care va fi ajutat de un electric.

Astfel, cifrele noului Enzo sunt mai mult decât impresionante. Vei ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 2,8 secunde, iar dacă vei continua să ții accelerația la fund vei atinge o viteză maximă de 354 km/h, cu 34 km/h mai mult decât 918 Spyder. Dacă mai adaugi și o putere de 850 CP, poți spune clar și răspicat că Enzo se anunță cel mai rapid supercar hibrid. Această onoare se va reflecta însă și în preț. Noul Enzo nu numai că va fi cel mai rapid și economic Ferrari, dar va fi și cel mai scump Ferrari de serie, atingând un impresionant preț de 994.000 euro.

Acestea fiind spuse viitorul sună (foarte) bine. Dacă toate aceste planuri se concretizează, putem spune că în mai puțin de 2 ani vom vedea pe străzi (sau cel puțin în saloane) nu mai puțin de 3 supercaruri hibride. Așadar, „competiția duce la performanță” se reflectă perfect pentru cei trei producători.

Recomandate:

Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna