Tesla nu se lasă învinsă. Lansează versiunea Model S P100D. Este la fel de rapidă ca un LaFerrari!

De Redactor AE   |  24 August, 2016

Distribuie :

Tesla Motors tocmai a dezvăluit detalii picante despre noile versiuni Model S şi Model X. Potrivit oficialilor acestea vor fi alimentate de baterii de 100kWh, de unde vine şi numele P100D. Totodată americanii s-au grăbit să afirme că astfel Tesla Model S devine cel mai rapid automobil de serie din lume!

Drept confirmare celor spuse, Tesla Motors indică la timpii de accelerare de la 0 la 60 mph (96kmh), exerciţiu efectuat în numai 2.5 secunde. Tradus în normele europene, sprintul de la 0 la 100 km/h nu i-ar lua mai mult de 2.6 - 2.7 secunde, iar asta e teritoriul unui hypercar ca Ferrari LaFerrari, McLaren P1 sau Porsche 918 Spyder. Şi când te gândeşti că ai şi o autonomie de mers de circa 613 km, deja nu ştiu ce contraargumente mai poţi aduce în favoarea motoarelor cu ardere internă.

Model X P100D este un pic mai lent decât sedanul, dar în continuare printre cele mai rapide SUV-uri din lume, cu un record de 2.9 secunde pentru sprintul de 0-60 mile, iar autonomia de mers se ridică la 542 de kilometri.

O veste bună pentru proprietarii de P90D este faptul că aceştia pot trece la P100D pentru un extra cost de 20.000 de dolari, fiindu-le înclocuite bateriile, iar cele vechi reciclate. Clienţii care încă nu şi-au primit maşina din salon, pot face acelaşi lucru, dar cu numai 10.000 de dolari.

Preţul de pornire al unui Model S P100D începe de la 134.500 de dolari.

Recomandate:

PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna