Tunerul Kicherer prezintă coupe-sedanul Mercedes-Benz CLS63 AMG Yachting Edition

De AutoExpert   |  22 Septembrie, 2012

Distribuie :

Tunerul Kicherer prezintă coupe-sedanul Mercedes-Benz CLS63 AMG Yachting Edition

După modificările realizate de tunerul german coupe-ul super-sport în patru portiere al producătorului din Stuttgart dispune de un look mai agresiv şi beneficiază de o caroserie vopsită în culoarea Star Graphite. Noul kit exterior include spoilere faţă şi spate noi, un eleron discret poziţionat pe portbagaj şi o serie de elemente din carbon. Aspectul sportiv este întregit de noile jante de 20 sau 21 de inch din aliaj.

La interior, Kicherer a decis să combine pielea naturală cu Alcantara, iar atenţia la detalii poate fi observată chiar şi la nivelul cusăturilor menite să contrasteze cu întreg habitaclul.

Kicherer nu s-a limitst doar la astfel de modificări ci a pregătit şi un pachet de performanţă pentru motorul V8 de 5.5 litri al lui CLS63 AMG. Cu ajutorul unor modificări, unitatea modelului din Stuttgart depăşeşte capacităţile versiunii de serie cu 100 CP şi 160 Nm, având per total 625 CP şi 860 Nm. Aceste îmbunătăţiri au ajutat coupe-sedanul german să devină capabil să ajungă la o viteză de top de 300 km/h.

Recomandate:

Stellantis neagă o posibilă fuziune cu Renault: John Elkann clarifică situația - Photo
Noutăți
Stellantis neagă o posibilă fuziune cu Renault: John Elkann clarifică situația

Zvonurile recente despre o posibilă fuziune între Grupul Stellantis și Grupul Renault au fost oficial respinse de conducerea Stellantis. În cadrul unui eveniment organizat de Financial Tim

Inna
Noul Toyota RAV4: primele imagini oficiale și data lansării noii generații - Photo
Noutăți
Noul Toyota RAV4: primele imagini oficiale și data lansării noii generații

Toyota a stârnit interesul fanilor prin publicarea a două fotografii noi care dezvăluie detalii importante despre următoarea generație a SUV-ului RAV4. Confirmarea oficială: prezentarea modelulu

Inna
BMW pregătește un concept spectaculos pentru Villa d’Este: primele imagini teaser au fost publicate - Photo
Noutăți
BMW pregătește un concept spectaculos pentru Villa d’Este: primele imagini teaser au fost publicate

BMW se pregătește să impresioneze din nou publicul de la Concursul de Eleganță Villa d’Este, organizat între 24 și 26 mai, pe malul lacului Como, în Italia. Constructorul bavarez a p

Inna
Citroen are un nou CEO: Xavier Chardon preia conducerea mărcii din 2 iunie - Photo
Noutăți
Citroen are un nou CEO: Xavier Chardon preia conducerea mărcii din 2 iunie

Începând din vara anului curent, marca franceză Citroen va fi condusă de un nou director executiv. Xavier Chardon a fost desemnat să preia rolul de CEO, urmând să-l înlocuiască

Inna
Mercedes-Benz CLA Shooting Brake: primul break electric al mărcii este aproape de lansare - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz CLA Shooting Brake: primul break electric al mărcii este aproape de lansare

Gama celei de-a treia generații Mercedes-Benz CLA se va extinde în curând cu versiunea Shooting Brake, un break de familie rafinat care va fi oferit exclusiv în variante electrificat

Inna
Nissan Micra 350SR renaște: restomod spectaculos cu motor V6 de 3.5 litri și look modern - Photo
Noutăți
Nissan Micra 350SR renaște: restomod spectaculos cu motor V6 de 3.5 litri și look modern

Pentru a celebra 23 de ani de la lansarea celei de-a treia generații Micra, Nissan a decis să reinterpreteze un proiect legendar: conceptul Micra 350SR. Inițial dezvăluit în 2003, acest prototip

Inna