UAZ ”Buhanka” a împlinit 60 de ani. Cu această ocazie constructorul a lansat o ediție specială

De Redactor AE   |  6 August, 2018

Distribuie :

În 2018, Olandezii au prezentat la Salonul Auto de la Geneva, primul automobil zburător, omologat pentru exploatarea pe drumurile publice! Tot în 2018, rușii au lansat o versiune aniversară a autoutilitarei UAZ-450.

Ajuns la o vârstă de pensionare deja, celebrul autovehicul rusesc, nu doar că a fost salvat de la ”moarte” prin încetarea producției, ci a primit o altă șansă pentru viață lungă. Constructorul rus UAZ, a prezentat o ediție specială, dedicată aniversării a 60 de ani de la lansare.

Autoutilitara, care a primit și embleme aniversare, a fost finisată în două nuanțe de vopsea (a se vedea calitatea vopsirii), mâinere portiere noi ce includ acum yale unificate sub aceeași cheie (! în 2018) și geamuri laterale care se deschid ”altfel”. La interior se găsesc caune mai sănătoase și ergonomice, cu funcția de încălzire, o măsuță compactă pentru sărbătorit și un odometru mai proaspăt.

”Buhanka” rămâne lipsită în continuare de sistem de aer condiționat și nici lacăt centralizat nu are, în schimb, după cum precizează jurnaliștii ruși, își menține caracteristicile de off-roader veritabil pe teren accidentat, care au consacrat-o în rândul automobiliștilor.

Sub capotă, rămâne motorul vechi, ZMZ-409, de 112 cai putere, cuplat la transmisia chinezească BAIC cu 5 trepte, care îi permite să accelereze până la viteza maximă de 127 km/h.

Recomandate:

Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna