UE introduce normele Euro 7. Vezi ce schimbări se așteaptă

De Inna   |  1 Noiembrie, 2022

Distribuie :

Uniunea Europeană susține că, începând cu anul 2025 urmează să fie introduse normele Euro 7. Prin urmare, trebuie să ne așteptăm la noi măsuri, care potrivit unor specialiști vor fi într-atât de drastice, în cât dispariția motoarelor termice va deveni tot mai reală. 

Odată cu introducerea normelor Euro 7, va apărea cerința față de motoarele diesel și benzină ca acestea să devină cât mai curate din punct de vedere a emisiilor de noxe. Odată cu stabilirea unui standard nou, valorile limită pentru pentru gazele de eșapament vor deveni mult mai stricte. Prin urmare, emisiile pentru motoarele diesel ar trebui să ajungă la 10 sau 30 mg/km. 

Mai mult decât atât, proprietarii de mașini cu motoare termice trebuie să fie pregătiți ca să atingă aceste maxime în orice condiții, aici vorbim despre accelerație maximă, viteză maximă, încărcare la limită sau imediat după pornirea, la rece, a motorului. 

Reamintim că din 2035, urmează să fie comercializate doar mașini cu zero emisii, conform deciziei Comisiei Europene. Iar ce ține de mașinile dotate cu motoare termice, acestea treptat vor fi eliminate din gama producătorilor auto. 

Recomandate:

Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna