Un drifter amator va fi decapitat pentru uciderea din culpă a două persoane

De AutoExpert   |  27 Iunie, 2012

Distribuie :

Un drifter amator va fi decapitat pentru uciderea din culpă a două persoane

Un tribunal din Arabia Saudită a condamnat un bărbat la decapitare pentru uciderea din culpă a două persoane. Totul a avut loc în urma unui accident auto, provocat de şoferul condamnat la decapitare în urma unui derapaj controlat nereuşit. Drifting-ul este o activitate populară în rândul tinerilor din Arabia Saudită, dar practicarea acestui sport într-un cadru mai puţin legal vine cu o serie de pericole, iar accidentele rutiere sunt comune la asemenea evenimente. În cazul de faţă, şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului după ce a acroşat maşina în care se aflau victimele.

Autorităţile din Onaiza vor să dea un exemplu prin decizia lor de a-l decapita pe şoferul pe care îl numesc "mutannish" (cel care ignoră). Astfel, în timp ce respectivul şofer va fi pedepsit prin decapitare pentru faptul că a omorât alţi doi cetăţeni şi a fugit de la faţa locului, autorităţile din Arabia Saudită vor să le arate celorlalţi drifteri amatori unde se poate ajunge dacă vor continua să execute manevre de acest gen pe drumurile publice.

În Arabia Saudită, tribunalele nu au un cod penal scris, ci le permite judecătorilor să dea verdicte doar urmărind propriile interpretări ale Coranului. Şoferul în cauză nu este primul condamnat la moarte după ce a ucis alţi participanţi la trafic, dar celălalt şofer condamndat la o sentinţă de acest gen a primit o reducere a pedepsei la 3.000 de lovituri de bici şi 20 de ani de închisoare. Potrivit Amnesty International, anul 2011 a marcat cel puţin 82 de execuţii în Arabia Saudită, majoritatea fiind realizate prin decapitare.

Recomandate:

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna