Un moldovean a câştigat 2000 euro prejudicii morale la CtEDO pentru o amendă de 60 de lei!

De Redactor AE   |  18 Mai, 2017

Distribuie :

Un cetățean a avut câștig la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, iar statul urmează să-i achite 2.000 de euro, pentru că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, scrie bizlaw.md.

La baza deciziei CtEDO este un caz în care reclamantul a fost oprit de poliția rutieră pentru depășirea vitezei regulamentare și a fost obligat să achite o amendă de 60 de lei. Acesta nu a contestat decizia. Totuși, deoarece nu a achitat amenda, în privința reclamantului a fost aplicat arestul pe un termen de 30 de zile, prin decizia instanței de fond.

Potriviti Juriștilor pentru Drepturile Omului, reclamantul a fost plasat în arest, iar în aceeași zi a suferit un atac de inimă, fiind transportat la spital. Reclamantul a atacat decizia instanței de fond prin care a fost plasat în arest, pe motiv că nu a fost citat să se prezinte la ședință. Instanțele superioare au respins solicitările reclamentului, motivând că nu a contestat decizia poliției în termen.

CtEDO a precizat că detenția reclamantului cade sub incidența subparagrafului (a) a art. 5 § 1 din Convenţie. De asemenea, Curtea a notat că procedurile în rezultatul cărora reclamantul a fost plasat în detenţie nu au vizat în mod direct încălcarea regulamentului circulaţiei rutiere. Cu alte cuvinte, detenţia impusă nu era pentru depăşirea vitezei, dar pentru faptul că nu a plătit amenda.

Curtea a considerat că procedurile finalizate cu decizia de plasare în arest au fost noi, diferite de încălcarea regulamentului circulaţiei rutiere. În aceste circumstanţe, condamnarea reclamantului a avut loc cu încălcarea flagrantă a garanţiilor unui proces echitabil.

Reclamantul a cerut 5.000 de euro cu titlu de prejudiciu material, 20.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2.049 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Dar, Curtea a acordat reclamantului 1.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Recomandate:

Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna