Un șofer din Moldova a primit drept cadou un permis de conducere Ucrainean. Acum riscă dosar penal și amendă usturătoare

De Pavel   |  18 Ianuarie, 2022

Distribuie :

Recent, angajații punctului de trecere a frontierei Costești-Stânca, au depistat două permise falsificate. Primul era procurat contra sumei de 500 euro, iar al doilea a fost primit cadou de ziua de naștere. Acum, șoferii riscă amenzi penale pentru uz de acte oficiale false.

În primul caz, ca urmare a desfășurării controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări amănunțite în baza analizei de risc, moldoveanul de 24 de ani a scos din portmoneul personal un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile ucrainene. Din primele cercetări a documentului s-a stabilit că nu este unul autentic. Fapt confirmat și de tânăr, care nu a ascuns că a primit permisul în calitate de cadou de la un verișor din Ucraina. În cele din urmă, polițiștii de frontieră l-au informat că deținerea actelor neveridice atrage după sine cercetare penală. 

Cel de-al doilea moldovean documentat pentru folosirea actelor falsificate este un locuitor al satului Pelinia, în vârstă de 39 de ani. Bărbatul s-a prezentat la trecerea frontierei de stat în calitate de șofer. Printre documentele înmânate pentru controlul de rigoare a fost și permisul de conducere, care ar fi emis de către autoritățile din România. În timpul cercetării amănunțite a documentului, polițiștii de frontieră au stabilit că unele elemente distinctive sunt falsificate.

La audieri, șoferul a recunoscut că a apelat la serviciile unei persoane terțe,  identificată pe rețelele de socializare. Cel din urmă l-ar fi înscris la o școală auto și ulterior i-a oferit acest permis, achitând pentru servicii 500 de euro. Cetățeanul și-a putut continua călătoria doar după ce a prezentat permisul moldovenesc, care era unul autentic.

În ambele incidente, polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor ce se impun.

Recomandate:

Bugatti a prezentat oficial Brouillard, un hypercar exclusivist realizat într-un singur exemplar - Photo
Noutăți
Bugatti a prezentat oficial Brouillard, un hypercar exclusivist realizat într-un singur exemplar

Bugatti a prezentat oficial Brouillard, un hypercar exclusivist realizat într-un singur exemplar, marcând debutul noii divizii de personalizare Programme Solitaire. Această ramură se difer

Inna
Accident fatal pe str. Liviu Deleanu. Un motociclist a decedat la fața locului - Photo
Accidente
Accident fatal pe str. Liviu Deleanu. Un motociclist a decedat la fața locului

Un motociclist a decedat în urma unui accident rutier, care a avut loc pe str. Liviu Deleanu din capitală. Potrivit oamenilor legii, un alt șofer nu s-ar fi asigurat în timp ce efectua man

Inna
GM și Hyundai unesc forțele. 5 modele noi și un vehicul electric comercial, pregătite pentru 2028 - Photo
Noutăți
GM și Hyundai unesc forțele. 5 modele noi și un vehicul electric comercial, pregătite pentru 2028

General Motors și Hyundai au anunțat un parteneriat strategic de amploare, vizând dezvoltarea a cinci noi vehicule, într-o mișcare menită să reducă costurile de producție și să contracarez

Inna
Infiniti pregătește trei SUV-uri spectaculoase. De la off-road extrem, la performanțe de circuit - Photo
Noutăți
Infiniti pregătește trei SUV-uri spectaculoase. De la off-road extrem, la performanțe de circuit

Infiniti a publicat primele imagini oficiale cu trei concepte, toate din segmentul SUV, care își vor face debutul mondial la evenimentul Monterey Car Week. Modelele sunt inspirate din actua

Inna
Probleme la cutia de viteze. Dacia și Renault recheamă peste 155.000 de mașini hibride - Photo
Noutăți
Probleme la cutia de viteze. Dacia și Renault recheamă peste 155.000 de mașini hibride

Dacia și Renault au lansat o amplă campanie de rechemare în service, vizând modele echipate cu motorul hibrid de 1.6 litri, din cauza unei potențiale defecțiuni la cutia de viteze.Sunt

Inna
Pe str. Calea Orheiului va fi restricționat traficul rutier! Măsura va fi valabilă până pe 20 august - Photo
Sociale
Pe str. Calea Orheiului va fi restricționat traficul rutier! Măsura va fi valabilă până pe 20 august

Pe strada Calea Orheiului vor fi executate lucrări de amenajare, în baza unei dispoziții emise de primăria capitalei. În acest sens, Poliția informează despre restricționarea traficului ru

Inna