Un șofer din România a fost reținut la vama Lipcani din cauza permisului FALS!

De Pavel   |  14 Ianuarie, 2019

Distribuie :

Falsificarea permisului de conducere a constituit motiv din care un cetățean român va fi cercetat penal.

În ziua de ieri, 13 ianuarie, la intrarea în țară în punctul de trecere Lipcani-Rădăuți-Prut şoferul unui vehicul cu numere înmatriculate în România a prezentat toate documentele necesare pentru a-i fi autorizată trecerea frontierei de stat.

Însă, polițistul de frontieră a avut dubii în privința veridicitpții acestuia. Îndoielile s-au confirmat după după verificarea minuțioasă cu ajutorul tehnicii speciale, care au arătat că permisul de conducere este falsificat.

În timpul audierilor, bărbatul a menționat că permisul l-ar fi obținut pe căi legale în Ucraina, unde ar fi avut viză de reședință. Actul falsificat a fost ridicat și transmis către expertiză.

Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal cu trimitere la prevederile art.361 al.1 CP al RM, conform căruia riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Cetățeanului României i-a fost permisă trecerea frontierei de stat, însă fără automobil.

Recomandate:

Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028

Nissan se află în plin proces de transformare strategică și a început oficial discuțiile cu sindicatul care reprezintă angajații din biroul său regional european, în contextul unor r

Inna
În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030 - Photo
Noutăți
În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030

Republica Moldova își intensifică tranziția către transportul ecologic, cu planuri ambițioase pentru următorii ani. Potrivit autorităților, vor fi instalate 150 de stații de încărcare rapi

Inna
Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an - Photo
Noutăți
Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an

Mini se pregătește să capteze atenția publicului la Salonul Auto de la Munchen, unde va prezenta în premieră două concepte exclusiviste sub semnătura performantă John Cooper Works (JCW). Evenime

Inna
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani

Volkswagen a confirmat că va opri producția modelului ID.5, SUV-ul coupe cu propulsie electrică, începând cu anul 2027. Decizia vine la doar șase ani de la lansarea oficială a modelului, s

Inna
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor

Volkswagen va renunța definitiv la modelul Touareg în 2026, marcând sfârșitul unei cariere impresionante pentru primul SUV din istoria mărcii germane. Lansat în 2002, Touareg n

Inna
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani - Photo
Noutăți
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani

Un proiect inedit al Volkswagen, care ar fi trebuit să vadă lumina zilei în urmă cu aproape un deceniu, a fost dezvăluit recent printr-o schiță oficială. Este vorba despre un coupe sportiv cu pr

Inna