Varianta coupe a modelului Ford Fiesta mai mult nu va fi comercializată în Europa!

De Inna   |  22 Aprilie, 2022

Distribuie :

Cele mai recente informații ne comunică despre faptul că varianta cu trei uși a modelului Ford Fiesta nu va mai fi comercializată pe teritoriul european. La această decizie a contribuit apariția mai multor probleme. 

Anul 2022 nu a fost unul de succes pentru Ford Fiesta. În primul trimestru, producătorul a reușit să comercializeze doar 7.600 de automobile, comparativ cu 19.844 de mașini vândute în aceeași perioadă a anului trecut. 

Pe lângă numărul mic de vânzări, a influențat și criza de semiconductori, care a provocat apariția unor probleme în lanțul de producție.

Până și clienții nu mai sunt la fel de interesați de modelul cu trei uși. „...Ținta noastră este să adaptăm portofoliul în funcție de cererea clienților, astfel că varianta de caroserie mai puțin populară va fi scoasă din gamă”, a declarat un purtător de cuvânt al Ford Germania. Reieșind din motivele multiple, Ford a decis să nu mai comercializeze în Europa modelul vizat. De asemenea, se stipulează că producția acestui model va fi oprită în această vară.

 

Recomandate:

Cehia, prima țară din UE care testează limita de viteză de 150 km/h pe autostradă - Photo
Noutăți
Cehia, prima țară din UE care testează limita de viteză de 150 km/h pe autostradă

Cehia va intra în istorie ca primul stat membru al Uniunii Europene care permite șoferilor să circule legal cu 150 km/h pe autostradă. Măsura va fi aplicată experimental de la sfârșitul lu

Inna
Nu lăsați copiii în mașină, pe timp de caniculă! IGSU vine cu avertisment - Photo
Noutăți
Nu lăsați copiii în mașină, pe timp de caniculă! IGSU vine cu avertisment

Specialiștii atrag atenția că minorii nu trebuie lăsați singuri în autoturisme, mai ales în zilele caniculare, din motiv că temperatura din interior crește extrem de rapid și poate de

Inna
Mașinile cu cele mai mari costuri de întreținere după 5 ani. Porsche Cayenne, în topul listei - Photo
Curiozităţi
Mașinile cu cele mai mari costuri de întreținere după 5 ani. Porsche Cayenne, în topul listei

După câțiva ani de utilizare, unele automobile pot deveni o adevărată povară financiară pentru proprietari. Specialiștii atrag atenția că anumite modele ajung să implice cheltuieli ridicate de &

Inna
Polițiștii nu mai sunt obligați să prezinte legitimația de serviciu, dar este o condiție importantă - Photo
Sociale
Polițiștii nu mai sunt obligați să prezinte legitimația de serviciu, dar este o condiție importantă

Conform noilor reglementări, un polițist aflat în uniformă nu mai are obligația de a arăta legitimația de serviciu. În astfel de situații, este suficient ca acesta să se prezinte verbal, p

Inna
Xiaomi va aduce mașinile electrice în Europa până în 2027. SUV-ul YU7, rivalul lui Tesla Model Y, atrage deja cerere record - Photo
Noutăți
Xiaomi va aduce mașinile electrice în Europa până în 2027. SUV-ul YU7, rivalul lui Tesla Model Y, atrage deja cerere record

Producătorul chinez Xiaomi, cunoscut la nivel mondial pentru smartphone-urile sale, își extinde ambițiile și pe piața auto. Compania a confirmat că intenționează să înceapă vânzările

Inna
Consiliul Concurenței autorizează preluarea unor stații PECO de către Now Oil Retail - Photo
Noutăți
Consiliul Concurenței autorizează preluarea unor stații PECO de către Now Oil Retail

Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a emis o decizie prin care aprobă tranzacția de concentrare economică prin care compania Now Oil Retail SRL preia controlul asupra mai multor stații de alim

Inna