(VIDEO) Află cum lucrează legea care le permite șoferilor să importe piese auto second hand și care sunt limitele

De Pavel   |  1 Septembrie, 2022

Distribuie :

În primăvara acestui an va anunțam că Guvernul a votat o serie de modificări de lege, prin care șoferii primesc posibilitatea de a introduce în țară pise auto second hand. Acum Sericiul Vamal vine cu mai multe explicații.

Persoanele fizice au dreptul de a introduce pe teritoriul țării, fără achitarea drepturilor de import părți și accesorii uzate pentru autovehicule a căror valoare în vamă nu depășește suma de 300 de euro pentru mărfurile introduse de către călătorii care folosesc transportul terestru sau de 430 de euro pentru mărfurile introduse de către călătorii care folosesc transportul aerian sau maritim şi care nu sunt destinate activității comerciale sau de producție.

Obligația de a confirma faptul că marfa nu este destinată activității comerciale sau de producție se pune în seama persoanei fizice care deplasează marfa, conform prevederilor art.11 al Legii nr.1569/2002.  

Dacă valoarea în vamă a bunurilor depășește cuantumul neimpozabil menționat (300 euro/430 euro), drepturile de import se vor percepe reieșind din valoarea bunului în vamă (cuantumul neimpozabil indicat nu micșorează valoarea impozabilă a bunului).

La introducerea părților și accesoriilor uzate pentru autovehicule, la cerința funcționarului vamal, persoana fizică în mod obligatoriu va completa Formularul tipizat DV-6 al declarației vamale (prevăzut de anexa nr. 3, Ordinul directorului general al SV nr. 56-O/2008), chiar dacă valoarea în vamă nu depășește suma neimpozabilă.

Totodată în rubrica 4.1 a Formularului tipizat DV-6 al declarației vamale se va indica denumirea tehnică (comercială) uzuală a părților și accesoriilor, particularitățile distinctive ale acestora, marca și modelul autovehiculului căruia sunt destinate și sistemul autovehiculului în care urmează a fi utilizate (caroserie, sistemul de direcție, sistemul de frânare, sistemul de propulsie etc.) anul de fabricație și valoarea pieselor.

În vederea respectării cadrului legal în vigoare și nemijlocit excluderea introducerii părților și accesoriilor uzate pentru autovehicule, componente ale sistemelor de frânare și de direcție, funcționarul vamal va solicita de la persoana fizică declarant, să indice în Formularul tipizat DV-6 al declarației vamale, precum că părțile și accesoriile uzate pentru autovehicule declarate nu constituie componente ale sistemelor de frânare și de direcție.

Prin urmare, Serviciul Vamal reiterează că începând cu data de 25.03.2022 a intrat în vigoare Legea nr. 49/2022 pentru modificarea unor acte normative, conform căreia au fost operate modificări la art. 20 alin. (9) Cod vamal al Republicii Moldova nr. 1149/2000, fiind anulate prohibițiile la introducerea pe teritoriul țării a părților și accesoriilor uzate pentru autovehicule, cu excepția componente ale sistemelor de frânare și de direcție, de la pozițiile tarifare stabilite de Guvern.

 

Recomandate:

Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna