(VIDEO) Angajată a FISC-ului oprită de INP conducând o mașină dată în căutare! Șoferița s-a dat în SPECTACOL

De Pavel   |  13 Septembrie, 2019

Distribuie :

O angajată a Inspectoratului Fiscal de Stat din Chişinău s-a dat în spectacol în faţa poliţiştilor. Maşina pe care o conducea a fost confiscată, fiind dată în căutare, pentru că femeia a acumulat datorii faţă de compania de leasing, scrie publika.md

Incidentul a avut loc joi seara, în sectorul Râşcani al Capitalei, la sensul giratoriu de lângă Circ.

"La sensul giratoriu am stopat-o, am cerut actele i-am explicat motivul stopării, că automobilul este dat în căutare de executorul judecătoresc pentru careva datorii. Dumneaei a evitat să facă careva declaraţii. I-am explicat că mai are încă două încălcări la camerile de supraveghere, ea a spus că numai eu conduc acest automobil şi nu mă interesează ce scrieţi dumneavoastră'', a spus Vitalie Uzun, inspector de patrulare, INP.

Oamenii legii au încercat mai bine de cinci ore să o convingă pe femeie să coboare din maşină, pentru a o putea evacua la parcarea specială. Executorul judecătoresc spune că a emis ordinul de confiscare a automobilului în data de 12 septembrie. Potrivit lui, şoferiţa a acumulat datorii la achitarea ratelor pentru maşină.

''Respectiv, poliţia a reţinut mijlocul de transport în baza încheierii care am emis-o, în cadrul procedurii de executare ce ţine de încasarea unei datorii de la debitor. Conform procedurii de executare nu şi-a executat obligaţiunile care le are. Este vorba despre o datorie'', a zis Ruslan Ciobanu, executor judecătoresc.

Potrivit poliţiei, într-un final, la faţa locului a venit şi soţul femeii, care a urcat la volan şi a dus benevol maşina la locul de parcare indicat de oamenii legii. 

Pentru că nu s-a conformat cerinţelor poliţiei, femeia riscă un dosar penal. Contactaţi telefonic, responsabilii de la Serviciul Fiscal de Stat au spus că instituţia nu comentează acţiunile din viaţa privată a angajaţilor săi.

Recomandate:

Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna