Video: Cât de frumos eşuează sistemul autonom de frânare de urgenţă

De Pavel   |  26 Octombrie, 2017

Distribuie :

În era tehnologiilor moderne, giganţii auto încearcă să implimenteze o groază de sisteme menite să asigure siguranţa atât a celor ce se află în interiorul vehiculului cât şi a pietonilor. Una dintre ele este şi sistemul de frânare automată, care mai nou poate sesiza cu ajutorul unor senzori speciali, obstacolele din faţa automobilului şi să frâneze brusc, dacă şoferul nu este atent sau dintr-un motiv oarecare nu reacţionează la timp.

Ei bine ca şi orice element electric, aceste sisteme pot da o eroare, iar efectele acesteia pot fi cele mai deplorabile. Din această cauză înainte de a fi instalate pe automobilele în serie, ele trec printr-un rând de teste şi iată că acolo au loc cele mai ridicole, iar uneori chiar amuzante situaţii.

În materialul video de mai jos, a fost adunată o colecţie de incidente interesante şi neobişnuite, din cadrul testelor a sistemului de frânare automată care "a adormit" la volan. Vă invităm să vizionaţi acest videoclip şi să reacţionaţi în comentarii cu o părere despre aceste sisteme, care în orice moment ar putea da o eroare, consecinţele căreia sunt imprevizibile.

https://www.youtube.com/watch?v=o9O-aejD0vI

Recomandate:

Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna