(VIDEO) Chiril Gaburici a inspectat cazul drumului așternut peste noroi din satul Vărvăreuca!

De Pavel   |  23 Iulie, 2018

Distribuie :

La început de weekend, pe rețelele de socializare a devenit virală o postare în care se povestea despre drumul așternut aiurea peste noroi din satul Vărvăreuca. Conform internauților stratul de asfalt a fost pus pe o suprafață nepregătită și cu un strat extrem de subțire, astfel încât putea fi desprins de pâmând la o simplă atingere cu degetul!

Imediat după ce au fost postate imaginile și materialul video de la locul cu pricina, mai mulți jurnaliști au încercat să cerceteze cazul, unii chiar luând la întrebări Primarul satului, despre delarațiile căreia puteți citi în articolul anterior al redacției noastre, aici.

Cazul cu drumul făcut aiurea a avut un impact atât de mare, încât ministrul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a decis să meargă la fața locului și să inspecteze personal cazul.

În urma vizitei sale, oficialul a postat pe pagina sa oficială de Facebook un material video filmat în timpul vizitei sale și un mesaj pentru cetățeni.

”Situația drumului din localitatea Vărvăreuca - atât de vehiculată zilele trecute pe rețelele de socializare.Ieri am fost la fața locului, să mă asigur că totul este bine, că de fapt situația e total alta, iar speculațiile sunt doar speculații și motivul acestora noi îl cunoaștem. Drumul este de fapt gata în proporție de doar 20%. Acesta este strat de egalizare, 2 m de la margine se taie anume pentru a egaliza. Lucrările sunt făcute calitativ, în termen și parțial, din resursele antreprenorului, care a considerat necesar să efectueze lucrări suplimentare pentru a asigura o calitate înaltă a lucrării finale. Am discutat ieri cu ASD, antreprenorul, executorii, primarul din sat și oamenii de pe loc.O să merg personal și când porțiunea va fi dată în exploatare, doar după ce trece expertiza laboratorului Administrației de Stat a Drumurilor și voi verifica lucrările și grosimea stratului de asfalt.În rest - imaginile vorbesc de la sine.O zi frumoasă să avem cu toții și o săptămână productivă, cu mai multă muncă și mai puține intrigi și speculații!”, a scris Gaburici.

https://www.facebook.com/GaburiciChiril/videos/1996865550625125/

 

Recomandate:

Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna