(VIDEO) Ofițerii INP, au documentat peste 300 de șoferi în stare de ebrietate pe parcursul primei luni ale anului 2019!

De Pavel   |  5 Martie, 2019

Distribuie :

Inspectoratul Național de Patrulare informează că doar în prima lună a anului curent, inspectorii de patrulare au documentat peste 300 de șoferi care intenționat au urcat la volanul mașinii după ce au consumat băuturi alcoolice. Dintre aceștia peste 270 erau în stare de ebrietate avansată, cu 35% mai puțini decât perioada analogică al anului precedent.

Totodată, pe parcursul lunilor ianuarie și februarie din acest an pe teritoriul țării s-au produs 26 accidente rutiere, dintre care 13 grave, soldate cu 3 persoane decedate și 14 traumatizate. Cu 10 accidente mai puține decât anul precedent.

Totuși, noile modificări ale legislației din decembrie 2018 nu-i responsabilizează pe unii conducători auto. Chiar dacă în urma activităților INP, cifrele sunt în descreștere, aceștia conștient continuă să urce la volanul mașinii punându-și viața în pericol dar mai grav și a celorlalți participanți la trafic.

Alcoolul acționând în organism ca factor de stres, iar stare de afect a consumatorului este pierderea atenției, afectează echilibrul, slăbește coordonarea fizică, iar timpul de reacție este mai scăzut. INP îndrumă toți șoferii care sunt predispuși la astfel de fapte șă fie conștienți de consecințele care se pot produce în urma șofatului sub influența alcoolului.

Recomandate:

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna