(VIDEO) Un șofer cu Suzuki și altul cu Bentley, s-au ales cu dosar penal pentru ultragierea poliției și încălcarea regulilor de circulație!

De Pavel   |  13 Mai, 2020

Distribuie :

Doi șoferi, despre care organele de drept spun că ar fi fost drogați, vor fi trași la răspundere penală. Asta după ce ieri, 12 mai, au refuzat să prezinte actele la control, fiind stopați în trafic de către polițiștii de patrulare, după ce au neglijat regulele circulației rutiere.

Potrivit Insoectoratului Național de Securitate Publică al IGP, la data de 12 mai, în jurul orei 15:30, angajații INSP, pe o stradă din centrul capitalei, au stopat o motocicletă marca Suzuki, care a încălcat regulile de circulație și avea amplasat necorespunzător numărul de înmatriculare.

La ghidonul motocicletei se afla un șofer, cu un comportament agresiv și antisocial. Acesta invocând diverse motive, refuzând să prezinte actele polițiștilor de patrulare.

Șoferul a fost preîntâmpinat că în cazul în care nu prezintă actele va fi escortat la Inspectoratul de poliție pentru identificare.

În timpul documentării, conducătorul motocicletei a opus rezistență și a ultragiat unul din angajații INSP, astfel, polițiștii au fost nevoiți să îl rețină. La scurt timp, pentru a împiedica acțiunile legale ale angajaților Poliției a intervenit și prietenul motociclistului, care se afla la volanul unui Bentley.

În timpul reținerii, unul din angajați a suferit traume, iar celuilalt polițist i-a fost deteriorată uniforma de serviciu.

Din motiv că ambii șoferi aveau un comportament dubios, au fost conduși la Dispensarul republican de Narcologie, iar testul la consum de substanțe psihotrope a constatat faptul că aceștia se aflau sub influența drogurilor.

Ulterior, s-a stabilit că motociclistul cu o zi înainte a comis aceeași încălcare în traficul rutier, mai exact, a încălcat regulile de amplasare a numărului de înmatriculare a motocicletei. În timp ce polițiștii întocmeau procesul – verbal, șoferul a plecat de la fața locului, lăsând actele polițiștilor, iar motocicleta în stradă.

Pentru documentarea cazului ambii șoferi în vârstă de 32 de ani au fost reținuți și conduși la Inspectoratul de Poliție Centru.

Conform Codului Penal, în care este prevăzut că: conducerea mijlocului de transport de o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similar, se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Astfel, pe marginea acestui caz a fost inițiat un proces penal pentru ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească. În acest caz, legislația prevede o amendă de până la 67.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 180 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

În continuare vedeți câteva video publicate de șoferul motocicletei Suzuki, pe o rețea de socializare.

https://youtu.be/SDYa0jo2PUo
https://youtu.be/CobuUlEDrXg

Iar acesta este materialul video publicat de ofițerii de poliție!

https://youtu.be/1PgK3bAUIs8

Recomandate:

Revoluție în gama Mercedes-Benz. Până în 2027 vor fi lansate 32 de modele noi, dintre care 15 vor fi electrice - Photo
Noutăți
Revoluție în gama Mercedes-Benz. Până în 2027 vor fi lansate 32 de modele noi, dintre care 15 vor fi electrice

Mercedes-Benz se pregătește pentru cea mai ambițioasă ofensivă de produs din istoria sa, planificând lansarea a 32 de modele noi până în 2027, dintre care 15 vor fi vehicule electric

Inna
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. Un veteran al industriei auto preia conducerea companiei - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. Un veteran al industriei auto preia conducerea companiei

Grupul Jaguar Land Rover (JLR) a anunțat oficial numirea unui nou director executiv, într-o mișcare strategică ce marchează începutul unei noi etape pentru celebrul producător auto britani

Inna
Sentință de răsunet în SUA. Tesla, obligată să plătească despăgubiri uriașe în urma unui accident mortal cauzat de Autopilot - Photo
Accidente
Sentință de răsunet în SUA. Tesla, obligată să plătească despăgubiri uriașe în urma unui accident mortal cauzat de Autopilot

Un tribunal din Florida a decis recent că Tesla poartă o parte din responsabilitate pentru un tragic accident rutier produs în 2019, în urma căruia o tânără și-a pierdut viața, iar p

Inna