(VIDEO) Vezi cum arată grila supradimensionată de pe noul X7 pe legendarul BMW E30!

De Pavel   |  10 Iunie, 2019

Distribuie :

După prezentarea noului BMW X7, fanii mărcii dar și entuziaștii auto, au luat în derâdere grila radiatorului care a devenit impresionant de mare. Totuși aceasta nu a devenit enormă peste noapte, ci se mărea treptat pe parcursul anilor.

Pentru a ilustra schimbarea grilei și diferența față de cea folosită acum 30 de ani, jurnalistul auto Jason Cammisa a decis să facă efortul dea schimba grila lui X7 cu a unui BMW Seria 3 E30 și viceversa, iar rezultatul a devenit pe atât de amuzant pe cât și de șocant.

Chiar dacă nu este tocmai potrivit să comparăm cele două modele, deoarece fac parte din segmente diferite, nu putem să nu ne minunăm de cum arată o grilă de X7 montată pe „un frate mai mic”.

Dar, da, proporţiile de design sunt puţin absurde. Grila lui X7 de care s-a tot vorbit pe Internet are 16 centimetri înălţime şi 32 centimetri lăţime. Fiecare producător de automobile şi-a dezvoltat modelele pentru a fi mai mari decât cele vechi. Însă la cei de la BMW, contrastul între vechi şi nou este probabil cel mai palpabil și evident.

https://www.instagram.com/p/ByajkktgvsA/

 

Recomandate:

Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna