Volkswagen a fost acționat în judecată de activiștii de mediu, din cauza că nu oprește producția motoarelor termice

De Inna   |  11 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Constructorul din Wolfsburg a fost dat în judecată de Greenpeace și de o activistă de mediu, în vârstă de 20 de ani. Ei menționează că producătorul de automobile nu întreprinde măsurile necesare pentru a combate eliminările de carbon, care contribuie la schimbările climatice. 

Recent vă spuneam că Volkswagen intenționează să deschidă o uzină nouă, unde urmează să producă mașini cu zero emisii. În ciuda tuturor pașilor realizați până acum, activiștii de mediu nu consideră aceste măsuri eficiente. 

Greenpeace Germania și Clara Mayer, o activistă de mediu în vârstă de 20 de ani, le-au cerut în repetate rânduri celor de la Volkswagen să oprească producția motoarelor cu ardere internă până în 2030 și, tot până atunci, să scadă emisiile de carbon cu 65% față de nivelul din anul 2018. 

Răspunsul producătorului din Wolfsburg nu i-a aranjat pe cei din Greenpeace și Clara Mayer, iar mai târziu ei au acționat producătorul auto în judecată. 

Reamintim că în luna septembrie, au fost acționați în judecată BMW și Daimler, fiind acuzați că nu și-au înăsprit obiectivele privind emisiile de carbon și că nu luptă îndeajuns împotriva schimbărilor climatice.

Recomandate:

Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos - Photo
Noutăți
Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos

Mercedes-Benz duce segmentul monovolumelor într-o zonă neașteptată: lux extrem. Viitorul VLS promite să redefinească complet ideea de „van”, mai ales printr-o versiune sub sigla Mayb

Inna
Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova - Photo
Sociale
Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova

Amenzile rutiere care vor fi aplicate în alte țări, ar putea fi recunoscute și executate pe teritoriul Republicii Moldova. Un proiect de lege în acest sens este examinat de Comisia ju

Inna
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat - Photo
Sociale
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat

Una dintre arterele importante din sectorul Buiucani, este supusă renovării. Potrivit lui Ion Ceban, pe această stradă circulă zilnic mii de mașini și strada a ajuns într-o stare deplorabilă.&nb

Inna
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto - Photo
Sociale
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto

Sute de permise au fost anulate după ce autoritățile au descoperit o rețea amplă de fraudare a probei teoretice, susținută cu tehnologie ascunsă și metode ingenioase.652 de permise de conducere au

Inna
Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare - Photo
Noutăți
Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare

Strada Calea Orheiului, din capitală, va fi reabilitată. Informația a fost comunicată de către Ion Ceban, primarul capitalei. Potrivit edilului, reabilitarea va avea loc în acest an. Ce

Inna
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public - Photo
Sociale
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public

În contextul unor tensiuni energetice și economice tot mai mari, autoritățile de la Chișinău lansează un mesaj către populație: solidaritatea și schimbarea obiceiurilor de zi cu zi ar putea

Inna