Volkswagen renunță la garanția locurilor de muncă: decizii radicale pentru reducerea costurilor

De Inna   |  25 Noiembrie, 2024

Distribuie :

Volkswagen trece printr-o criză fără precedent de la scandalul Dieselgate, fiind nevoită să ia măsuri drastice pentru a-și reduce costurile operaționale. Thomas Schafer, directorul general al mărcii germane, a confirmat că închiderea mai multor uzine din Germania este inevitabilă, subliniind că acest pas va duce și la concedieri.

Decizia vine pe fondul unui plan de reducere a costurilor cu 4 miliarde de euro și este considerată o premieră în istoria de 87 de ani a mărcii. Schafer a explicat că restructurarea este esențială pentru a face față concurenței, subliniind că supracapacitatea și cheltuielile ridicate trebuie abordate rapid.

"Nu putem să punem un pansament și să ne târâm mai departe. Asta ne-ar costa serios pe termen lung", a declarat Schafer.

De asemenea, șeful Volkswagen a precizat că nu este suficient să se ofere pensionări anticipate angajaților afectați, odată ce acest proces ar întârzia restructurarea până în 2035, lăsând compania vulnerabilă în fața concurenței.

Citește și: Șeful Volkswagen: reducerea salariilor este inevitabilă

Sindicatele și angajații din uzinele germane au reacționat vehement la anunț. Decizia Volkswagen anulează un acord semnat în anii 1990, care garanta siguranța locurilor de muncă până în 2029. Negocierile dintre părți au fost tensionate, iar sindicatele amenință cu greve începând din luna decembrie, dacă cerințele lor nu vor fi îndeplinite.

Thomas Schafer a explicat că uzinele din Germania au costuri de producție aproape duble față de cele din Europa de Est și de Sud, ceea ce face restructurarea inevitabilă.

"Nu are rost să întârziem schimbările. Restructurarea trebuie să fie finalizată în următorii 3-4 ani", a subliniat acesta.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în perioada următoare, însă deciziile dure ale conducerii Volkswagen marchează un moment critic în istoria uneia dintre cele mai mari companii auto din lume.

Recomandate:

Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea - Photo
Sociale
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea

Executivul a aprobat un nou regulament care stabilește condițiile de funcționare pentru atelierele de reparații auto din Republica Moldova. Documentul vine cu reguli clare privind dotarea tehnică mini

Inna
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA - Photo
Sociale
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA

Marți, 29 aprilie, președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care relaxează temporar taxele vamale aplicate pieselor auto importate. Măsura vizează susținerea producătorilor c

Inna
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top - Photo
Noutăți
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top

 Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale, o evoluție spectaculoasă a modelului 296 GTB, destinat pasionaților de performanță extremă. Versiunea Speciale aduce un plus de putere, o greutate mai

Inna
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic - Photo
Accidente
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic

 Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:40, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția din Criuleni, u

Inna
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic - Photo
Noutăți
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic

Un caz de comportament periculos în trafic a fost documentat în sectorul Botanica al municipiului Chișinău, unde un șofer a fost filmat comițând multiple încălcări ale Codului

Inna
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto - Photo
Sociale
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto

O locuitoare a municipiului Chișinău este vizată într-un dosar de trafic de influență, instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți. Aceasta este suspectată că ar

Inna
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului - Photo
Noutăți
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului

 Volvo a anunțat un amplu plan de reducere a cheltuielilor, în valoare de 1.87 miliarde de dolari. Decizia vine ca reacție la scăderea semnificativă a performanței sale financiare

Inna