133 de milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor moldoveneşti

De AutoExpert   |  25 Ianuarie, 2010

Distribuie :

133 de milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor moldoveneşti



Guvernul Republicii Moldova şi Corporaţia „Provocările Mileniului" (CPM) au semnat la Washington, SUA, un acord de asistenţă nerambursabilă în valoare de 262 milioane de dolari pentru implementarea programului „Compact", ce include proiecte investiţionale axate pe infrastructura de irigare, agricultura de valoare înaltă şi reabilitarea drumurilor.
Acordul a fost semnat de către ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, vice-premierul Iurie Leancă, şi directorul executiv al CPM, Daniel Yohanes. Aceştia au fost asitaţi de de către prim-ministrul Vlad Filat şi secretarul de stat, Hillary Clinton. „Programul Preliminar de Ţară, implementat anterior în Republica Moldova cu suportul CPM, a creat deja un mediu în care tehnologiile inovatoare, productivitatea şi accesul sporit la pieţe pot avea succesCPM doreşte să aprofundeze parteneriatul cu cetăţenii din Republica Moldova, orientat spre susţinerea unei creşteri economice durabile. Guvernului RM îi revine marea responsabilitate de a implementa Programul „Compact" în mod transparent şi eficient ", a declarat Daniel Yohanes.
Hillary Clinton a menţionat că acest acord înseamnă şi un nou capitol în relaţia Republica Moldova - Statele Unite ale Americii.
Asistenţa pentru implementarea Programului „Compact" va fi acordată sub formă de grant în decursul unei perioade de cinci ani. Programul "Compact" include două proiecte majore - „Tranziţia la agricultura performantă" în valoare de 102 mln. de dolari şi „Reabilitarea drumurilor", estimat la 133 milioane de dolari. Totodată, pentru administrarea, monitorizarea, evaluarea şi auditul Programului „Compact" vor fi alocate  27 mln. de dolari.



Proiectul "Reabilitarea drumurilor" prevede lucrări de reparaţie a 93 km ai uneia dintre principalele autostrăzi din nord-estul Republicii Moldova. Acest traseu este o importantă cale de acces pentru transportatorii privaţi şi pasageri, precum şi pentru afacerile şi comerţul interior. Proiectul va contribui la reducerea timpului şi a costului de transport al mărfurilor şi serviciilor şi a pierderilor economiei naţionale rezultate din starea deteriorată a drumurilor.

 

Recomandate:

Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium - Photo
Noutăți
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium

Maserati pare să intre într-o nouă etapă sub conducerea Stellantis, iar planurile includ extinderea gamei cu două modele complet noi. Primele indicii sugerează revenirea într-un segment do

Inna
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată - Photo
Noutăți
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată

Un document depus recent de Porsche indică faptul că marca germană analizează o soluție tehnică aproape dispărută din industria auto modernă: răcirea motorului exclusiv cu aer. Dacă ideea va ajun

Inna
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup - Photo
Noutăți
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup

Stellantis pregătește o transformare majoră care ar putea redefini viitorul unor nume importante din industria auto. Cu investiții de zeci de miliarde de euro și o restructurare extinsă a portofoliulu

Inna
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei - Photo
Sociale
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei

Strada Calea Orheiului (zona Metro - str. Visterniceni) intră în reabilitare totală. Tronsonul menționat urmează să fie supus unor lucrări majore. Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria

Inna
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar - Photo
Noutăți
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar

Ram intră agresiv în segmentul camionetelor de performanță cu un model creat pentru circuit, drag racing și șosea. Noua gamă 1500 Bumble Bee promite putere impresionantă, tehnologie dedicată per

Inna
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun - Photo
Noutăți
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun

Două dintre cele mai mari grupuri auto la nivel global analizează o colaborare care ar putea schimba modul în care sunt dezvoltate viitoarele automobile pentru piața din SUA. În spatele di

Inna