600 km cu o singură încărcare! Noul Maybach electric a fost surprins în teste

De Inna   |  22 Decembrie, 2022

Distribuie :

Primul model electric de la Maybach a fost observat în cadrul testelor. Tradițional, automobilul este parțial acoperit cu camuflaj, din acest motiv nu putem vorbi prea mult despre designul acestuia. 

Potrivit noilor informații, în Suedia este testat Mercedes-Maybach EQS SUV. Este primul automobil electric din gama Maybach și acum este testat în condiții severe de iarnă. Deși nu putem analiza minuțios designul, se presupune că acesta nu va fi mult prea diferit comparativ cu conceptul anunțat anul trecut. 

Cele mai mari modificări se așteaptă a fi pe interior. Versiunea Maybach urmează să fie mult mai luxoasă comparativ cu ordinarul Mercedes EQS SUV. În realizarea interiorului vor fi utilizate materiale de calitate premium, iar bancheta din spate va fi secționată în două scaune separate, care vor fi electrice și vor fi dotate cu ventilare și masaj. 

Prezentarea noului Mercedes-Maybach EQS SUV este programată pentru anul 2023. Apropo, acesta va fi cel mai scump model din gamă, al cărui preț de start constituie 150.000 de dolari. 

Recomandate:

Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei - Photo
Sociale
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei

Strada Calea Orheiului (zona Metro - str. Visterniceni) intră în reabilitare totală. Tronsonul menționat urmează să fie supus unor lucrări majore. Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria

Inna
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar - Photo
Noutăți
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar

Ram intră agresiv în segmentul camionetelor de performanță cu un model creat pentru circuit, drag racing și șosea. Noua gamă 1500 Bumble Bee promite putere impresionantă, tehnologie dedicată per

Inna
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup - Photo
Noutăți
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup

Stellantis pregătește o transformare majoră care ar putea redefini viitorul unor nume importante din industria auto. Cu investiții de zeci de miliarde de euro și o restructurare extinsă a portofoliulu

Inna
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium - Photo
Noutăți
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium

Maserati pare să intre într-o nouă etapă sub conducerea Stellantis, iar planurile includ extinderea gamei cu două modele complet noi. Primele indicii sugerează revenirea într-un segment do

Inna
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun - Photo
Noutăți
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun

Două dintre cele mai mari grupuri auto la nivel global analizează o colaborare care ar putea schimba modul în care sunt dezvoltate viitoarele automobile pentru piața din SUA. În spatele di

Inna
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată - Photo
Noutăți
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată

Un document depus recent de Porsche indică faptul că marca germană analizează o soluție tehnică aproape dispărută din industria auto modernă: răcirea motorului exclusiv cu aer. Dacă ideea va ajun

Inna