A furat un Mercedes Sprinter pentru a se plimba prin capitală! Acum riscă 3 ani de închisoare

De Pavel   |  31 Mai, 2021

Distribuie :

Un bărbat de 26 de ani, originar din raionul Anenii Noi, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Botanica din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru răpirea unui automobil.

La data de 25 mai, ora 17:00, Inspectoratul de Poliție Botanica, a fost sesizat prin intermediul serviciului unic 112, precum că de pe șos. Muncești, a fost răpit un Mercedes Sprinter

La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Victima, un bărbat de 51 de ani, a comunicat că unitatea de transport era parcată în curtea casei, după care nu a mai găsit automobilul. Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 50.800 lei.

Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, automobilul a fost depistat abandonat pe o stradă din sectorul Botanica .

Urmare a acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a pătruns în automobil prin acces liber, furând mașina doar pentru a se plimba. Este de menționat că suspectul nu este la prima abatere, fiind anterior judecat pentru infracțiunea de furt.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, iar pentru fapta data, tânărul riscă amendă în mărime de la 29.000 la 67.500 sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

 

Recomandate:

Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna