Alfa Romeo va lansa prima mașină electrică în 2024!

De Inna   |  5 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Oficialii de la Alfa Romeo au anunțat că primul lor model electric va fi lansat în anul 2024. Tot el ar putea primi și o versiune de performanță care va purta logoul Quadrifoglio. 

Actualul șef al companiei italiene a anunțat că Alfa Romeo va lansa câte un automobil nou în fiecare an, până în 2026. Deja începând cu 2027, gama de automobile de la Alfa Romeo va deveni pur electrică. 

Din cauza vânzărilor modeste din ultimii ani, marca Alfa Romeo a fost inclusă într-un plan de revitalizare. Astfel, gama din care acum fac parte modelele Giulia și Stelvia, va primi anul viitor un nou membru. Este vorba despre SUV-ul Tonale, a cărui lansare a fost amânată pentru luna martie 2022 ca urmare a crizei semiconductorilor.

În 2023 și 2024, urmează să fie lansate și alte modele noi, care vor fi construite pe baza platformei STLA Large dezvoltată de grupul Stellantis. După cum vă spuneam, oficialii apreciază posibilitatea lansării versiunilor de performanță, la acest capitol s-a expus și CEO-ul companiei: „Dacă  vom considera inoportună o versiune de performanță, atunci nu vom produce o versiune Quadrifoglio”.

În viitor, nu este exclusă și producerea unor vehicule autonome. 

Recomandate:

„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic

Un tânăr, după ce s-a lăudat pe rețele că trece podul de pe bd. Dacia cu 200 km/h, a fost identificat și sancționat de oamenii legii. Tânărul este originar din Ungheni și are 20 de ani.&nb

Inna
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou - Photo
Noutăți
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou

Achitarea vinietei poate fi acum efectuată și prin intermediul aplicației EVO. Administrația Națională a Drumurilor anunță despre integrarea serviciului de achitare pe platforma guvernamentală. 

Inna
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil - Photo
Sociale
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil

În plin context al scumpirilor și incertitudinilor energetice, Republica Moldova își completează stocurile de carburanți. Totuși, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: rezervele

Inna
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare - Photo
Noutăți
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare

Unul dintre cele mai ambițioase parteneriate din industria auto-tech se oprește brusc: Honda și Sony renunță la modelele electrice Afeela, chiar înainte ca primul model să ajungă pe piață.Ho

Inna
20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză - Photo
Sociale
20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză

Pe fondul scumpirilor accelerate la carburanți, Bulgaria introduce un mecanism de sprijin financiar pentru populație. Însă ajutorul nu este pentru toată lumea și vine cu condiții stricte.Aut

Inna
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania - Photo
Noutăți
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania

Volkswagen ar putea face un pas neașteptat dincolo de industria auto. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, constructorul german analizează posibilitatea unui parteneriat militar, însă pl

Inna
Motorina premium va putea fi comercializată la preț de motorină standard - Photo
Noutăți
Motorina premium va putea fi comercializată la preț de motorină standard

În plină stare de urgență, autoritățile intervin pentru a preveni o criză a combustibilului. Noile măsuri vizează atât prețurile la pompă, cât și comportamentul importatorilor.

Inna
Lukoil revine. Autoritățile deblochează stațiile în contextul crizei de carburanți - Photo
Noutăți
Lukoil revine. Autoritățile deblochează stațiile în contextul crizei de carburanți

Într-un moment tensionat pentru piața carburanților, autoritățile intervin decisiv: stațiile Lukoil ar putea fi redeschise temporar, pentru a evita un deficit critic de motorină.Stațiile Luk

Inna