ANTA a lăsat 51 de șoferi fără plăcuțe de înmatriculare, iar 12 operatori de transport au fost amendați

De Pavel   |  12 Aprilie, 2021

Distribuie :

În perioada 29 martie – 11 aprilie 2021, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii ANTA au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.

Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate în mun. Chișinău,  Hîncești, Bălți, Ștefan-Vodă, Orhei, Florești, Basarabeasca, Căușeni, Cahul, Anenii Noi, Ialoveni, Cimișlia, Edineț, Strășeni, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Comrat, etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Tudora, Costești, Cahul, Otaci și Giurgiulești, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 200 procese-verbale cu privire la contravenție și împărțite amenzi contravenționale în mărime de 16.220 u.c., ceia ce constituie 811.000 lei,  pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

Astfel, 51 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

De asemenea, în cadrul controalelor planificate/inopinate, 12 operatori de transport rutier s-au ales cu amendă în mărime de 3.600 u.c., echivalentul a 180.000 lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, art. 49 “nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite”, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional. 

Agenția anunță că va continua acțiunile de monitorizare și control a transportului rutier de mărfuri, persoane și colete!

Recomandate:

Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna