ANTA atenţionează taximetriștii despre necesitatea de a echipa corespunzător maşinile

De Pavel   |  22 Iulie, 2021

Distribuie :

Agenția Națională Transport Auto REAMINTEȘTE operatorilor de transport rutier despre prevederile art.81 alin. (1) al Codului prenotat, potrivit cărora la efectuarea transportului rutier de persoane în regim de taxi se admit autoturismele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sînt dotate cu aparat de taxat în stare de funcţionare legalizat, verificat metrologic şi înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat;

b) sînt dotate cu lampă de taxi în stare funcţională, conform prevederilor Regulamentului transporturilor rutiere de persoane şi bagaje;

c) dispun de însemnele, înscrisurile, elementele de culoare ale caroseriei şi dotările specificate în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje;

d) dispun de inscripția: „În cazul în care nu este emis şi înmînat bonul de casă pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică, consumătorul are dreptul să nu achite călătoria”.

Suplimentar, se atenționează operatorii de transport rutier în regim de taxi despre necesitatea respectării prevederilor art. 20 alin. (2) al Legii nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socialăa persoanelor cu dizabilități, prin care toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o maşină adaptata transportului persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant.

De asemenea, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.88 din 06.02.2014, de la 1 martie 2014, pentru vehiculele destinate transportului public de călători au fost puse în aplicare plăcile cu număr de înmatriculare cu fond de culoare galbenă.

Aflați mai mult despre obligațiunile impuse de actele normative în vigoare pentru autoturismele incluse în Registrul operatorilor de transport rutier, care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi, accesînd acest link: https://bit.ly/3eWaqNb

Recomandate:

Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna