Atenție șoferi! Poliția va desfășura în următoarele zile ample activități de evacuare a mașinilor parcate neregulamentar

De Pavel   |  25 Septembrie, 2020

Distribuie :

Oamenii legii vin cu un comunicat pentru șoferii din capitală în care spun cp nu vor mai tolera sub nici o formă parcările neregulamentare. Trotuarele au devenit impracticabile pentru pietoni, iar promptitudinea intervențiilor echipelor de urgență este afectată în special de conducătorii auto iresponsabili, spun oamenii legii.

În pofida faptului că au fost desfășurate mai multe acțiuni de prevenție din partea autorităților, pentru a sensibiliza atenția conducătorilor auto față de problema respectivă, dinamica parcatului neregulamentar este în continuă creștere. 

 Odată cu aprobarea modificărilor la Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.557/2018, autoritățile au asigurat mecanismul juridic de contracarare a parcatului neregulamentar. 

Astfel, pentru eficientizarea circulației rutiere, sporirea nivelului de disciplină a conducătorilor mijloacelor de transport și crearea condițiilor corespunzătoare de siguranță pentru participanții la trafic, Poliția comunică că începând cu zilele următoare vor fi desfășurate ample activități de prevenire și combatere a fenomenului de parcare neregulamentară a mijloacelor de transport. 

 Totodată, Poliția reiterează că mijlocul de transport poate fi supus ridicării în următoarele condiții: 
- atunci când conducătorul a fost înlăturat de la conducere și mijlocul de transport nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor; 

- staționarea mijlocului de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public; 

- mijlocul de transport a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare; 

- dacă este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârșirea contravenției. 

 Mijloacele de transport parcate neregulamentar vor fi ridicate, transportate și depozitate la parcarea specială cu care Inspectoratul General al Poliției a încheiat un contract de prestări servicii în baza unei proceduri de licitație publică.

Conducătorul, proprietarul sau posesorul al cărui mijlocul de transport va fi ridicat va putea obține informații suplimentare la numerele de telefon: 022-254-705, 022-223-059. 

x
x
x

 

Recomandate:

Un radar mobil a înregistrat „cea mai mare viteză” pe o porțiune de autostradă. Un șofer circula cu peste 300 km/h - Photo
Sociale
Un radar mobil a înregistrat „cea mai mare viteză” pe o porțiune de autostradă. Un șofer circula cu peste 300 km/h

Un caz de viteză excesivă a fost înregistrat recent pe autostrada A2 din Germania, în apropiere de orașul Burg, aflat la vest de Berlin. Un șofer a fost prins, conducând cu 321

Inna
Nissan pregătește modele electrice de performanță Nismo cu sprijinul echipei de Formula E - Photo
Noutăți
Nissan pregătește modele electrice de performanță Nismo cu sprijinul echipei de Formula E

Nissan intenționează să dezvolte o nouă gamă de vehicule electrice de înaltă performanță sub emblema Nismo, cu ajutorul experienței acumulate în competițiile de Formula E. Potrivit unor in

Inna
Toyota va construi o nouă fabrică în Japonia. Producția este planificată pentru începutul anilor 2030 - Photo
Noutăți
Toyota va construi o nouă fabrică în Japonia. Producția este planificată pentru începutul anilor 2030

Toyota Motor Corporation a anunțat despre intenția de a deschide o nouă fabrică în Japonia, parte din strategia sa de extindere a capacității de producție și de adaptare la tehnologiile viitorul

Inna
Incident neobișnuit la Căușeni. Un șofer băut a lovit autospeciala poliției în timpul testării cu Drager - Photo
Sociale
Incident neobișnuit la Căușeni. Un șofer băut a lovit autospeciala poliției în timpul testării cu Drager

Un bărbat în vârstă de 27 de ani din Căușeni s-a ales cu mari bătăi de cap în urma unui incident rutier petrecut în toiul nopții. Acesta a fost prins conducând în s

Inna