Audi și SAIC vor dezvolta un nou model electric, care este posibil să nu poarte logo-ul clasic Audi

De Inna   |  5 August, 2024

Distribuie :

În luna mai a acestui an, germanii de la Audi au anunțat despre încheierea unui parteneriat cu producătorul SAIC. Ambele companii vor dezvolta un nou model, însă cel mai probabil, acesta nu va purta clasicul logo Audi. 

Cele două companii lucrează asupra unei noi game de modele electrice, care vor fi comercializate pe piața din China. Cel mai probabil, acestea nu vor purta tradiționalul logo Audi, pentru a le putea diferenția de restul gamei. 

Inițial, Audi și SAIC au anunțat despre dezvoltarea unei plaftorme comune. Într-un final, se așteaptă ca modelele să fie construite pe o arhitectură provenită de la SAIC, deja utilizată de IM Motors. Se spune că bateriile vor fi furnizate de CATL, iar sistemul ADAS de către compania chineză Momenta.

Astfel, devine clară poziția celor de la Audi, de a diferenția această gamă de modele. Actualmente, a refuzat să comenteze ceva în raport cu aceste speculații. Între timp, cei de la SAIC au declarat că noile vehicule electrice vor avea ADN-ul autentic Audi. Datorită acestui lucru, Audi va putea să facă față nevoilor cumpărătorilor chinezi și să își crească potențialul de piață locală.

Recomandate:

Noul Jeep Compass: primele imagini neoficiale și detalii despre producție și design - Photo
Noutăți
Noul Jeep Compass: primele imagini neoficiale și detalii despre producție și design

Primele imagini cu noua generație Jeep Compass au fost deja difuzate online, iar sursa pare a fi o publicație auto din Brazilia. Deși producătorul american nu a publicat încă imagini oficiale co

Inna
Accident mortal la Ialoveni: Bărbat de 67 de ani, lovit de un BMW condus de un tânăr de 18 ani - Photo
Accidente
Accident mortal la Ialoveni: Bărbat de 67 de ani, lovit de un BMW condus de un tânăr de 18 ani

Poliția din Ialoveni investighează un grav accident rutier produs în seara zilei de ieri, în orașul Ialoveni. Potrivit datelor preliminare, un BMW, condus de un tânăr în v&acir

Inna
Ford Mustang GTD urcă în topul celor mai rapide mașini de serie pe Nurburgring, cu un nou record - Photo
Noutăți
Ford Mustang GTD urcă în topul celor mai rapide mașini de serie pe Nurburgring, cu un nou record

Ford a reușit din nou să impresioneze lumea auto, după ce Mustang GTD a stabilit un nou timp de referință pe legendarul circuit Nurburgring. După ce anterior a devenit primul producător american

Inna