Bătrânul Infiniti QX80 primeşte tratamentul Larte Design

De Redactor AE   |  16 Iulie, 2015

Distribuie :

Prima asociere care îţi vine în minte atunci când vezi un Infiniti QX80 este un...rinocer. Pe bune, chiar seamănă cu un animal feroce, gata să te intimideze oricând dacă îi calci spaţiul privat. Iar cei de la Larte Design se pare că sunt îndrăgostiţi de fauna junglei de asfalt, astfel că au decis să domesticească rinocerul într-un fel aparte.

Specialiştii atelierului de tuning din Federaţia Rusă, nu au făcut altceva decât să îi sublinieze opulenţa SUV-ului, cu o nouă nuanţă de vopsea combinată cu elemente de caroserie gri, dar şi o sumedenie de accesorii noi. Aici sunt incluse şi grila radiatorului, de proporţii impunătoare şi cu un design în formă de V-repetat, noi blocuri optice cu lumini de zi incluse, două seturi de proiectoare, lumini de zi led DRL încorporate în spoilerul frontal, dar şi mai mult spaţiu adiţional pentru gurile de ventilare.

Efectul de intimidare este accentuat şi de jantele de 22 de inch în diametru care pe o asemenea caroserie nu par deloc ieşite din comun. Acestea sunt puse în mişcare de un motor pe măsură, în forma unui V8 de 5.6 litri care dezvoltă pe puţin 400 de cai putere. Aproape suficient pentru un Rino-Rino care cântăreşte aproximativ 2.800 de kilograme. Ei bine, cu vreo doi pasageri cărora această maşină li se potriveşte după ţinută, am putea spune că motorului îi revine sarcina de a transporta 3 tone de greutate!

Infiniti-Larte-1 (1)

Infiniti-Larte-2

Infiniti-Larte-3

Infiniti-Larte-4

Infiniti-Larte-5

Infiniti-Larte-6

Infiniti-Larte-7

Infiniti-Larte-9

Infiniti-Larte-10

 

Recomandate:

Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic - Photo
Accidente
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic

 Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:40, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția din Criuleni, u

Inna
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto - Photo
Sociale
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto

O locuitoare a municipiului Chișinău este vizată într-un dosar de trafic de influență, instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți. Aceasta este suspectată că ar

Inna
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top - Photo
Noutăți
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top

 Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale, o evoluție spectaculoasă a modelului 296 GTB, destinat pasionaților de performanță extremă. Versiunea Speciale aduce un plus de putere, o greutate mai

Inna
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea - Photo
Sociale
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea

Executivul a aprobat un nou regulament care stabilește condițiile de funcționare pentru atelierele de reparații auto din Republica Moldova. Documentul vine cu reguli clare privind dotarea tehnică mini

Inna
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic - Photo
Noutăți
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic

Un caz de comportament periculos în trafic a fost documentat în sectorul Botanica al municipiului Chișinău, unde un șofer a fost filmat comițând multiple încălcări ale Codului

Inna
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului - Photo
Noutăți
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului

 Volvo a anunțat un amplu plan de reducere a cheltuielilor, în valoare de 1.87 miliarde de dolari. Decizia vine ca reacție la scăderea semnificativă a performanței sale financiare

Inna
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA - Photo
Sociale
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA

Marți, 29 aprilie, președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care relaxează temporar taxele vamale aplicate pieselor auto importate. Măsura vizează susținerea producătorilor c

Inna