BEMOL MOTOCROSS CUP

De AutoExpert   |  6 Octombrie, 2012

Distribuie :

BEMOL MOTOCROSS CUP

Anul acesta, campionatul internațional BEMOL MOTOCROSS CUP (BMC) va marca a patra ediție a uneia dintre cele mai zgomotoase competiții ale anului! Pentru a patra oară, BEMOL și-a unit forțele cu primăria orașului Hâncești și clubul sportiv Enduro-Cross ca să ofere iubitorilor de motocross o nouă doză de adrenalină, spectacol grandios și o competiție de neuitat.

Duminică, 21 octombrie, începând cu orele 10:00, traseul de la Hâncești va găzdui peste 40 sportivi din țări ca: Moldova, România, Franța, Italia, Lituania, Belorusia, Rusia și Ucraina. Printre sportivii care vor reprezenta țara noastră în cadrul BMC 2012 va fi și campionul Moldovei la Motocross Mihai Cociu.

Motocrosiștii care s-au înscris în cursa cea mare vor concura în următoarele categorii:

1. 50-65cc (copii)

2. 85cc

3. MX2 (125cc-250cc)

4. MX1 (250cc-open)

5. Amatori și Veterani

Evenimentul promite a fi unul grandios, cu trucuri de neuitat și “oaspeți” nu doar pe două roți! Pe lângă spectacolul oferit de motocrosiști, cât și surprizele pregătite de organizatori, evenimentul va avea dublă greutate grație prezenței invitatului de onoare Harry Everts. Motocrosistul belgian care, în perioada anilor 1975-1981, a deținut de 4 ori titlul de campion mondial în categoria MX2 vine să urmărească campionatul BMC de aproape! Vizita lui Harry este una specială, deoarece sportivul a fost în Moldova în perioada Uniunii Sovietice, participând la o competiție de motocross. Acum acesta revine pentru a urmări campionatul BEMOL la Motocross. H. Everts, pe lângă propriile trofee, mai are un “trofeu” cu care se mândrește extrem de mult: fiul său Stefan Everts care a obținut pentru a zecea oară titlul de campion mondial, deținând și 101 victorii Grand Prix.

Evenimentul a fost organizat cu ajutorul partenerilor și sponsorilor campionatului: Sponsor general și co-organizator: BEMOL Sponsor general: Land Rover Partener Media: Pro TV Organizator: Clubul Sportiv Enduro Cross Partener: Primăria Hâncești Sponsori: Big Shock, Catol Lux, Et Cetera, Orhei-Vit, Felix, Nefis, MoldAsig, Lavazza, EuroAsig, SB Trade, Nimorinka.

Recomandate:

Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup - Photo
Noutăți
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup

Stellantis pregătește o transformare majoră care ar putea redefini viitorul unor nume importante din industria auto. Cu investiții de zeci de miliarde de euro și o restructurare extinsă a portofoliulu

Inna
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei - Photo
Sociale
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei

Strada Calea Orheiului (zona Metro - str. Visterniceni) intră în reabilitare totală. Tronsonul menționat urmează să fie supus unor lucrări majore. Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria

Inna
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată - Photo
Noutăți
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată

Un document depus recent de Porsche indică faptul că marca germană analizează o soluție tehnică aproape dispărută din industria auto modernă: răcirea motorului exclusiv cu aer. Dacă ideea va ajun

Inna
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun - Photo
Noutăți
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun

Două dintre cele mai mari grupuri auto la nivel global analizează o colaborare care ar putea schimba modul în care sunt dezvoltate viitoarele automobile pentru piața din SUA. În spatele di

Inna
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium - Photo
Noutăți
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium

Maserati pare să intre într-o nouă etapă sub conducerea Stellantis, iar planurile includ extinderea gamei cu două modele complet noi. Primele indicii sugerează revenirea într-un segment do

Inna
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar - Photo
Noutăți
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar

Ram intră agresiv în segmentul camionetelor de performanță cu un model creat pentru circuit, drag racing și șosea. Noua gamă 1500 Bumble Bee promite putere impresionantă, tehnologie dedicată per

Inna