BMW a prezentat noua Seria 2! Află tot ce trebuie să știi despre compacta bavareză

De Pavel   |  7 Iulie, 2021

Distribuie :

Răbdarea fanilor BMW a fost pe merit răplătită. Bavarezii au prezentat noua generație Seria 2 Coupe. Campacta sport a adăufat în dimensiuni și poate fi comandată cu motorizări pe benzină sau diesel, cu puteri de până la 374 CP.

Publicul larg va putea admira pe viu modelul în cadrul Festivalul Vitezei de la Goodwood, care își deschide porțile în data de 8 iulie. Până atunci, constructorul publică informații detaliate despre noul său model.

Modelul sport de dimensiuni compacte va fi asamblat la uzina BMW din San Luis Potosi, Mexic. Acesta a adăugat ușor la dimensiuni, astfel că lungimea măsoară 4.537 milimetri (+105), lățimea este de 1.838 milimetri (+64), iar în ampatamentul numără 2.741 mm (+51). În același timp, înălțimea scade cu 28 mm la 1.390 milimetri. 

La capitolul design, constructorul spune că noul Seria 2 a fost gândit drept succesor spiritual al lui BMW 02, anume din acest motiv preia unele elemente de design. Caroseria coupe-ului cuprinde o serie de linii dinamice și aripi evazate, unde se adaugă capota alungită, plafonul plonjat, stopurile mutate către extremități și farurile full LED. Din fericire, Seria 2 nu s-a ales cu grila oribilă folosită pentru noile modele bavareze, ci integrează ”nările” tradiționale poziționate orizontal.

Cei care vor bifa versiunea de top M240i xDrive, se vor bucura de o compactă cu bare de protecție regândite și elemente în spiritul modelelor M Sport. Totodată, clienții pretențioși pot opta pentru componentele M Performance, care pune accentul pe caracterul sport al compactei. 

Jantele de 17 inch sunt destinate modelului standard, iar cele de 18 inch sunt rezervate pentru modelele M Sport. M240i Coupe este încălțat cu jante de 19 inch, iar catalogul M Performance include și unele cu diametrul de 20 de inch.

La interior se regăsesc scaunele sport, volanul îmbrăcat în piele, tapițerie din stofă/Sensatec, ornamente Dark Graphite, climatizare pe trei zone, sistemul BMW Live Cockpit cu display central de 8.8 inch și ecran de 5.1 inch integrat în instrumentarul de bord. 

Opțional, sistemul multimedia poate fi proiectat printr-un display de 10.25 inch, iar instrumentarul de bord primește un ecran de 12.3 inch. Ambele fac parte din sistemul BMW Live Cockpit Professional, unde la pachet este inclusă lumina ambientală, sistemul audio Harman Kardon, scaunele sport ajustabile electric, funcția de încălzire în scaune și în volan sau scaunele M Sport cu tetiere integrate.

Noul BMW Seria 2 Coupe se vrea a fi o mașină dinamică, iar din acest motiv inginerii bavarezi au folosit mai multe componente și soluții tehnice de la Seria 4. În această ordine de idei, suspensia a fost îmbunătățită, iar șasiul este cu 12% mai rigid decât înainte.

Pe modelul M240i xDrive Coupe, suspensia M Sport este standard, dar poate fi aleasă opțional pe celelalte versiuni, la fel ca și suspensia adaptivă M cu amortizoare controlate electronic este.

La capitolul motorizări, intrarea in gamă se face cu noul BMW 220i Coupe, care presupune un benzinar de 2.0 litri volum, capabil de 184 CP și 300 Nm, suficient pentru o dinamică de 0-100 de km/h în 7.5 secunde.

Același propulsor va fi folosit și în cazul lui 230i Coupe, care va apărea în vara anului 2022, dar care va dezvolta 245 de cai putere.

Fanii motoarelor diesel nu au foți uitați. În ciuda restricțiilor tot mai dure de emisii nocive, pe fondul cărora unitățile pe motorină devin istorie, cei de la BMW au reușit totuși să ofere o opțiune. Așadar, vorbim despre 220d Coupe, care presupune o unitate în patru cilindri de 2.0 litri volum care integrează un sistem micro-hibrid de 48V și dezvoltă 190 CP și 400 Nm. În cazul acesta, compacta accelerează de la 0-100 km/h în 6.9 secunde.

Varianta de top este reprezentată de versiunea M240i xDrive Coupe cu al său motor de 3.0 litri, cu șase cilindri în linie. Propulsorul dezvoltă 374 CP și 500 Nm, astfel că mașina este capabilă de un sprint până la 100 de km/h în 4.3 secunde.

Primele două versiuni vin echipate în standard cu o transmisie Steptronic cu 8 rapoarte, iar clienții pot opta și pentru Steptronic Sport cu același număr de trepte, ultimul fiind standard pe M240i.

Pachetul de sisteme de siguranță și asistență oferite în standard include avertizare pentru coliziunea frontală, avertizare la părăsirea benzii de rulare, Cruise Control cu funcție de frânare și informații despre limita de viteză. 

Opțional este oferită tehnologia Driving Assistant cu Lane Change Warning, Rear Collision Prevention, Active Cruise Control cu funcție Stop&Go, Park Distance Control, Reversing Assistant, Reversing Assist Camera, Surround View și Remote 3D View sunt opționale.

Debutul comercial al noii generații BMW Seria 2 Coupe este programat pentru începutul anului viitor.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna