BMW Seria 3 de la Prior Design

De AutoExpert   |  5 Octombrie, 2011

Distribuie :

BMW Seria 3 de la Prior Design

Nemţii de la Prior Design şi-au propus să-l împrospăteze puţin pe BMW Seria 3 E90 printr-un program de tuning. Tratamentul sdministrat de Prior Design este compatibil cu aproape toate variantele care aparţin de Seria 3 E90, mai puţin M3, iar asta e de înţeles, pentru că maşina vine deja dotată cu un kit alcătuit din elemente uşoare pentru caroserie.

De fapt, acelaşi lucru l-au făcut şi cei de la Prior Design: au înlocuit unele componente cu altele realizate din DuraFlex, care ajută la o greutate ceva mai redusă a maşinii. În acest sens contribuie noua bară de protecţie frontală, pragurile laterale, bara din spate şi eleronul, precum şi gurile de aerisire integrate în aripile din faţă.

Opţional, pachetul oferit de Prior Design poate să includă o capotă nouă şi carcase mai aerodinamice pentru oglinzile retrovizoare. A, da, era să uităm de jantele alea uriaşe din aliaj, care se înţeleg cu restul caroseriei cel puţin la nivel cromatic.

Recomandate:

Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna