Concept aniversar de la Bertone

De AutoExpert   |  11 Februarie, 2012

Distribuie :

Concept aniversar de la Bertone

În anul 1912, Giovanni Bertone a fondat compania Carozzeria Bertone, în Italia, la Torino. În anul 1914 s-a născut Nuccio Bertone, cel care avea să ducă mai departe afacerea începută de tatăl lui şi să le dea naştere unora dintre cele mai fascinante maşini din lume.

Nuccio Bertone era designer şi manager executiv al companiei Carozzeria Bertone şi a decis ca aceasta să fie separată în două departamente: unul pentru producţie (Carozzeria Bertone) şi celălalt pentru concepţie, botezat Stile Bertone.

Pentru că anul acesta Grupul Bertone împlineşte un secol de la înfiinţare, au apărut primele schiţe cu un concept denumit Nuccio, adus ca tribut primului designer şi CEO al companiei. Proiectul a fost desenat de actualul manager al departamentului de design, Michael Robinson.

Conceptul Nuccio va debuta luna viitoare la Geneva, după care va porni într-un turneu în diverse locuri de pe glob, pentru că va fi expus la Salonul Auto de la Beijing, în luna aprilie, apoi se va opri la Muzeul din Torino, unde va rămâne până în luna august, când va pleca în Statele Unite ale Americii. În toamnă, maşina va reveni în Italia pentru un alt eveniment automobilistic.

Recomandate:

Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna