Ferrari FF

De AutoExpert   |  23 Septembrie, 2011

Distribuie :

Ferrari FF – lectii de sofat pe zăpadă

Chiar dacă noul FF este echipat cu tracțiune integrală, înlocuitorul modelului 612 Scaglietii se comportă totuși ca un Ferrari sportiv pur-sânge indiferent dacă asfaltul este uscat sau înzăpezit.

Tocmai din acest motiv, constructorul italian a pus la dispoziția clienților americani ai mărcii un nou pachet de pilotaj numit "Pilota on Ice", pentru cei care doresc să afle cum pot exploata la maxim potențialul dinamic al noului FF pe zăpadă.

Începând cu ianuarie 2012, cei care și-au comandat noul FF și au ales să plătească taxa de 11,399 de dolari (respectiv 950 de dolari pentru însoțitorii lor) a școlii de pilotaj Ferrari vor fi cazați în stațiunea montană Aspen din Colorado. Aici îi vor aștepta 8 exemplare special modificate ale noului GT 2+2 cu motor V12 născut și crescut în Maranello, cu care aceștia vor învăța timp de două zile cum să scoată untul din FF în condiții de zăpadă, polei și gheață.

Ferrari îi vor acomoda pe plătitorii programului și însoțitorii acestora la complexul hotelier de lux Little Nell Resort , unde aceștia se vor putea bucura, în afara celor două zile de acțiune pe patru roți, de recepții fastuoase cu șampanie de cea mai bună calitate, două mese festive pe pista de încercări alpină din Aspen, dar și de fotografi profesioniști care vor imortaliza fiecare moment al șederii lor acolo.

 

Recomandate:

Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna